Este prima dată când Donald Trump evocă posibilitatea amânării scrutinului prezidenţial, în contextul pandemiei. Donald Trump este pe locul doi în sondajele de opinie privind preferinţele electorale, favorit fiind Joseph Biden, potenţialul candidat al Partidului Democrat.
Preşedintele Donald Trump a evocat joi – pentru prima oară – o posibilă amânare a alegerilor prezidenţiale americane, menţionând riscul unei fraude a votului prin corespondență în contextul pandemiei de COVID-19, transmite AFP.
”Cu votul prin corespondenţă (…), 2020 vor fi alegerile cele mai inexacte şi mai frauduloase din istorie”, a scris Trump pe Twitter.
”Va fi o adevărată ruşine pentru Statele Unite. Să amânăm alegerile până când oamenii vor putea vota normal, în deplină securitate ???”, a întrebat el.
Este prima dată când Donald Trump evocă posibilitatea amânării scrutinului prezidenţial, în contextul pandemiei. Liderul de la Casa Albă a acuzat în mai multe rânduri opoziţia democrată că încearcă să comită fraude electorale prin extinderea votului prin corespondenţă, în contextul în care adunările mari de oameni sunt evitate din cauza pandemiei.
Donald Trump este pe locul doi în sondajele de opinie privind preferinţele electorale, favorit fiind Joseph Biden, potenţialul candidat al Partidului Democrat.
În aprilie, Joe Biden, fost vicepreşedinte al SUA, a afirmat că Donald Trump ar putea încerca să amâne alegerile prezidenţiale, programate în noiembrie. Echipa de campanie electorală a lui Donald Trump a respins la acea vreme ideea.
Preluat de la: Timpul.md