S-a stins din viață Grigore Rusu, actor, regizor, profesor universitar, cercetător ştiinţific, istoric teatral, Maestru Emerit al Artei. Anunțul a fost făcut de reprezentanții Ministerului Educației, Culturii și Cercetării.
„Suntem profund îndurerați de această pierdere enormă și, în aceste momente de mare tristețe, transmitem condoleanțe și compasiune familiei îndurerate. Dumnezeu să-l odihnească în pace”, a menționat conducerea Ministerului Educației.
Timp de 26 de ani, Grigore Rusu a activat pe scena Teatrului „Luceafărul”, interpretând peste 80 de roluri, printre care Von Calb din „Intrigă şi iubire”, Daniel din „Nota zero la purtare”, Andrew Agucchek din „A 12-a noapte”, Andrei din „Voiaj de nuntă”. S-a filmat în mai multe pelicule ale studioul „Moldova-film”, fiind invitat și pentru sonorizarea filmelor, a interpretat rolul lui I. Bodiul în pelicula „Ani şi filme” de M. Calic, produsă de studioul cinematografic „M. Gorki”.
A fost angajat la Teatrul Televizat „Dialog” condus de Gheorghe Siminel. Ulterior se încadrează pe tărâmul pedagogiei la filiala Şcolii Superioare de Teatru „B. Şciukin” care activa pe lângă Teatrul „Luceafărul”.
Din anul 1967 a activat în calitate de şef la mai multe catedre în cadrul Institutului de Arte Frumoase, azi Academia de Muzică, Teatru şi Arte Plastice. A predat disciplinele Arta vorbirii scenice şi canto, Arta actorului şi vorbirea scenică și a avut numeroși discipoli.
Grigore Rusu este cunoscut și în calitate de autor de lucrări metodico-ştiinţifice şi de analiză a fenomenului teatral şi actoricesc.
Regretatul Grigore Rusu s-a născut la 9 aprilie 1936 în raionul Drochia.
Preluat de la: Publika.md