Doi pescari au fost salvaţi după 6 săptămâni în derivă pe mare

Doi pescari din Insulele Marshall au reuşit să ajungă pe un mic atol, după şase săptămâni în derivă în Pacific, au anunţat joi autorităţile locale, fără a preciza însă nimic despre soarta unui al treilea pescar care s-a pierdut pe mare alături de cei doi.

Micuţa ambarcaţiune, echipată cu motor, a acostat la Namoluk, cel mai mic atol din Micronezia, la aproximativ 1.600 de kilometri distanţă de locul de unde cei trei au plecat la pescuit.

„Erau emaciaţi, slăbiţi, cum era şi de aşteptat după 40 de zile petrecute pe mare”, a declarat Jack Niedenthal, secretarul pentru sănătate al statului Insulele Marshall, potrivit Agerpres.

Cei doi pescari au fost identificaţi drept Godfrey Capelle şi Thomas Benjamin, însă nu au fost oferite informaţii despre o a treia persoană care i-a însoţit pe mare, Junior Joram.

Cei trei bărbaţi au plecat de pe insula Ebeye, din arhipealgul Marshall, la 2 aprilie, pentru o partidă de pescuit. Ambarcaţiunea lor s-a confruntat încă de la scurt timp după plecare cu probleme la motor, iar vântul puternic şi marea agitată i-a purtat în derivă. Garda de coastă a iniţiat acţiuni de căutare a ambarcaţiunii, însă fără succes.

Cazurile de oameni pierduţi în Pacific nu sunt rare. În 2006, câţiva mexicani pierduţi pe mare timp de 9 luni şi-au găsit salvarea în Insulele Marshall, iar în 2014 un salvadorian a fost salvat în aceeaşi regiune, după nu mai puţin de 16 luni în derivă.


Preluat de la: Publika.md