„Creștem, scădem, creăm locuri de muncă. Noi în 15 ani am creat 30 de mii de locuri de muncă. E mult sau puțin? România, înainte de aderarea la NATO și UE, datorită investițiilor străine, generau anual 140 de mii de locuri de muncă, ceea ce în echivalentul Republicii Moldova ar însemna 25 de mii de locuri de muncă anual. Deci, noi în 15 ani am reușit să creăm atât cât trebuia să creăm într-un an, dacă noi pe bune am vorbi despre integrarea în UE și atragerea investițiilor străine. Doar investițiile străine, nu vorbesc de cele locale”, a menționat Veaceslav Ioniță.
Expertul a comentat și datele care arată numărul moldovenilor din țară ocupați în economie: „Vedeți graficul cum la noi populația ocupată, cei care lucrează oficial și neoficial, a crescut din 2020 după pandemie, iar acum se duce în jos. Deci, noi avem așa o capacitate „extraordinară„ – doi pași înainte, unul înapoi. Cam aici suntem de 15 ani după ce ne-am prăbușit la cel mai jos nivel ca salariați și de 10 ani după ce ne-am prăbușit la cel mai jos nivel după numărul populației ocupate, practic ne bălăcim pe loc, neavând nicio capacitate de a găsi o soluție de dezvoltare a țării”.
Vedeți mai jos emisiunea „Analizse economice” cu Veaceslav Ioniță.
Preluat de la: Unimedia.info