Prognosticul medicilor este rezervat în cazul celor doi pacienţi, victime ale exploziei produse vineri la magazinul Dedeman de la Botoşani, aflaţi la Spitalul Floreasca din Capitală.
„Pacienţii internaţi în cursul zilei de 7.06.2024 în cadrul Centrului pentru Arşi – Spitalul Clinic de Urgenţă Bucureşti, singura structură sanitară de acest tip din ţară, cu arsuri prin flacără rezultate în urma unui accident colectiv – au traumatism prin explozie, pe o suprafaţă de 20-25%”, au transmis sâmbătă reprezentanţii unităţii sanitare. Ei precizează că prognosticul este rezervat. „Pacienţii beneficiază în cadrul Centrului pentru arşi de îngrijiri corespunzătoare conform protocoalelor existente”, menţionează reprezentanţii spitalului.
Cincisprezece persoane au fost rănite în urma exploziei produse vineri la un magazin Dedeman din Botoşani. Potrivit datelor oficiale, în urma exploziei de la Botoşani, 3 victime au fost transportate la Iaşi (2 cu elicopterul Black Hawk şi una pe cale terestră), 2 victime au fost transportate la Bucureşti (cu avionul), 2 victime au rămas în UPU Botoşani pentru supraveghere, iar 8 pacienţi au fost externaţi.
Preluat de la: Timpul.md