Doi bărbați, prinși la pescuit ilegal pe rîul Ciuhur

În data 2 aprilie 2024, polițiștii de frontieră SPF Costești în urma unei informații de la populația locală precum că în zona r. Ciuhur, au fost observate două persoane în timp ce-și ridicau plasa cu pește din lac. Operativ, în regiune a intervenit o patrulă mobilă din cadrul Sectorului. Ca urmare, la ieșirea acestora la drumul de acces spre localitate a fost depistat și oprit un atelaj hipo, în care se aflau două persoane.

În cadrul verificărilor suplimentare s-a stabilit faptul că cele două persoane cu vîrstă de 55, respectiv 50 de ani, ambii locuitorii ai r. Rîșcani dețineau mai multe specii de peșți şi plase monofilament în lungime de 60 m.

Ca urmare, persoanele implicate au fost conduse la subdiviziunea Poliției de Frontieră. Despre cele depistate a fost sesizat Inspectoratul pentru Protecția Mediului, iar în scurt timp la fața locului s-au prezentat reprezentanții IPM, care au preluat documentarea cazului în continuare.


Preluat de la: Noi.md