Dodon POATE FI DEMIS dacă REFUZĂ să înainteze candidatul la șefia Guvernului, propus de MAJORITATEA parlamentară

 

În cazul în care președintele Republicii Moldova refuză să desemneze candidatul pentru funcția de premier, înaintat de majoritatea parlamentară formalizată, acesta poate fi suspendat din funcție și demis.

Curtea Constituțională a pronunțat dispozitivul hotărârii pentru interpretarea articolelor 89, 91 și 98 alin. (1) din Constituție.

CC s-a pronunțat la sesizarea depusă de deputatul Platformei DA Igor Munteanu.

Curtea a stabilit că marja discreționară a președintelui RM la desemnarea candidatului la funcția de premier este limitată. În cazul în care este constituită o majoritate parlamentară absolută, formalizată, președintele republicii este obligat să desemneze candidatul înaintat de această majoritate pentru funcția de prim-ministru.

În cazul în care nu este constituită o majoritate parlamentară absolută, formalizată, președintele este obligat ca după consultarea cu fracțiunile parlamentare, să desemneze un candidat pentru funcția de premier, chiar dacă fracțiunile parlamentare nu sunt de acord cu propunerea sa.

În cazul în care președintele refuză să desemneze candidatul pentru funcția de premier, înaintat de majoritatea parlamentară formalizată, acesta trebuie suspendat din funcție și demis.

Potrivit Curții, pentru aprecierea faptului dacă refuzul președintelui de a desemna candidatul la șefia Guvernului, propus de majoritatea parlamentară, reprezintă o faptă gravă, trebuie avute în vedere următoarele elemente: dacă prin această faptă președintele republicii încalcă o prevedere din Constituție și/sau o hotărâre a CC; dacă prin această faptă președintele își încalcă obligația imparțialității și neutralității politice în procesul desemnării candidatului pentru funcția de premier.

Hotărârea este definitivă și nu poate fi supusă niciunei căi de atac.

 


Preluat de la: Timpul.md