Dodon pe urmele lui Plahotniuc / Opoziția anunță că este gata să discute cu oricine pentru a-l da jos pe Dodon

Partidul Acțiune și Solidaritate a sugerat Partidului Democrat că e gata de discuții pentru a crea împreună o coaliție de guvernare. „Suntem gata de o alianță și cu dracu, doar să scăpăm de Dodon”, a declarat deputatul PAS, Mihai Popșoi la emisiunea Ora Expertizei de la JurnalTV.

„Tocmai de asta noi le-am sugerat democraților să discutăm. Nu depinde de Igor Dodon, ci de Partidul Democrat și deciziile luate de ei”, a declarat Mihai Popșoi, deputat PAS.

Parlamentarul a adăugat totodată că regretă votul „unor deputați democrați” în favoarea creditului rusesc și că aceștia nu au dorit să le asculte sugestiile. „Era gata să vină și doamna Maia Sandu să discute cu ei”, a spus Popșoi.

„Noi ne-am asumat decizia de a face alianță cu Partidul Socialiștilor pentru a scăpa de Plahotniuc, că era răul cel mai mare. Acum suntem gata de o alianță și cu dracu de-a scăpa de Dodon, pentru că el este răul cel mai mare. Adică cu oricine!”, a spus Popșoi.

Igor Dodon îl imită pe Plahotniuc, dar speră că o va termina altfel

 


Preluat de la: Timpul.md