Dodon, despre “electoratul paralel”: Recunosc, poate a fost în plus acest cuvânt

„Cetățenii din țară văd lucrurile într-un fel și votează într-un fel, iar cei din străinătate văd lucrurile în alt fel și votează cum cred ei”. Astfel și-a argumentat Igor Dodon declarația scandaloasă de acum câteva zile, făcută la adresa diasporei care a participat la primul tur de scrutin.

În cadrul unui interviu la postul de televiziune PRIME, candidatul independent la prezidențiale a declarat că mesajul lui precum că diaspora reprezintă un electorat paralel a fost interpretat eronat.

“Eu regret că s-a interpretat greșit acest mesaj. Cetățenii din țară văd lucrurile într-un fel și votează într-un fel, iar cei din străinătate văd lucrurile în alt fel și votează cum cred ei. Aceasta este democrația. Ei tot sunt cetățeni ai Republicii Moldova.”, a declarat Dodon.

Candidatul independent crede că toate criticile care au venit din diasporă în adresa lui ar fi din cauza faptului că moldovenii au fost obligați de Guvern să cumpere polițe la revenirea în țară.

“Recunosc, poate a fost în plus acest cuvânt. Eu cred că oamenii noștri din diasporă înțeleg foarte bine. Ei s-au supărat pe mine că în martie, când veneau acasă, eu i-am pus să plătească polița de asigurare medicală. Și aici medicii o să mă înțeleagă, pentru că e criză și ar fi bine și ei să contribuie cu ceva. Cred că am procedat corect, chiar dacă am acum atâta lume împotriva mea. Dar, toți sunt ai noștri, și cei din Est si din Vest.”, a declarat Igor Dodon.

El spune că îi respectă pe poți moldovenii din străinătate deopotrivă, mai ales că multe rude din familia lui sunt stabilite peste hotare.

“Eu am o mulțime de rude, cumnatul meu, de exemplu, activează în diasporă. La mine din Sadova sute de persoane muncesc în Padova, în Italia. Doar o literă schimbi și din Sadova se transformă în Padova. Era și un autobuz la noi într-un timp Sadova-Padova.”, a precizat acesta .

După primul tur al alegerilor prezidențiale, Igor Dodon a declarat că moldovenii din diasporă, care i-au acordat doar în jur de 6000 de voturi și au susținut-o într-un număr mare pe Maia Sandu, reprezintă un electorat paralel. Dodon a spus că acest electorat are propria viziune și propriile preferințe politice, iar ele se află în disonanță cu preferințele majorității care locuiește acasă. 


Preluat de la: Publika.md