Declarația mai arată că Alexandru Adam, în total, deține două apartamente, un teren, un automobil adus din străinătate și economii în conturi bancare de peste 65 de mii de lei.
În același an, Adam a contractat și un credit în valoare de 400.000 de lei.
885772443-declarația-de-avere-2024 by UNIMEDIA on Scribd
Pe 26 iunie, șeful adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), Alexandru Adam, a fost desemnat câștigătorul concursului pentru ocuparea funcției de director al instituției.
Pe 4 aprilie, șeful Administrației Naționale a Penitenciarelor, Anatolie Falca, și-a dat demisia la cererea premierului Dorin Recean, după scandalul interlopilor eliberați din pușcărie.
În aprilie, Ministerul Justiţiei a venit cu mai multe precizări, după scandalul modificărilor aduse la Legea amnisitei, care au făcut posibilă eliberarea din penitenciar a 9 deținuți condamnați pe viață. Instituția a explicat cum a funcționat mecanismul și a menționat că a fost iniţiată o investigaţie amplă a cazurilor.
Curtea Constituțională a Republicii Moldova a admis cererea Procurorului General, Ion Munteanu, privind suspendarea unor prevederi din Legea amnistiei, în legătură cu aniversarea a 30-a de la proclamarea independenței Republicii Moldova.
Consiliul Superior al Magistraturii a decis ca Inspecția Judiciară să analizeze toate actele judecătorești pronunțate în cauzele privind amnistierea persoanelor condamnate la detențiune pe viață.
Pe 4 aprilie 2025, deputata Olesea Stamate a fost exclusă din Partidul Acțiune și Solidaritate și din fracțiune, care i-a cerut să-și depună mandatul de parlamentar.
Olesea Stamate, la rândul său, a anunțat că „a primit cu înțelegere” decizia foștilor săi colegi. „Cunosc adevărul și am sufletul împăcat: toate acțiunile mele au fost corecte și legale”, a declarat aceasta.
Ulterior, Stamate a dat de înțeles că deocamdată, nu planifică să-și depună mandatul de parlamentară, așa cum i-a cerut liderul formațiunii, Igor Grosu. „Așa cum am promis și în campania electorală, și în toate comunicările mele cu cetățenii, eu voi continua să lupt pentru dreptate și pentru justiție”, a declarat deputata.
Decizia PAS a venit după scandalul pe eliberarea din pușcărie a mai multor deținuți, condamnați pe viață, care a fost posibilă în urma unor modificări legislative promovate de Stamate încă în 2022, inclusiv la Legea amnistiei.
Unul dintre cei eliberați a fost Alexandr Sinigur, condamnat în anul 2006 la detenție pe viață. La scurt timp, după ce societatea s-a scandalizat de aceste decizii, „Sinii” a fost reținut într-un alt dosar, în care figurează ca bănuit de comiterea unui omor.
Fosta președintă a Comisiei juridice, numiri și imunități, Olesea Stamate, a explicat că în 2008, PCRM a modificat Codul Penal, astfel încât pedeapsa pentru infracțiunile săvârșite de Alexandr Sinigur a fost redusă.
Și sentința lui Denis Russu, unul dintre condamnații în dosarul privind atacul armat asupra încasatorilor de la magazinul „Metro”, din mai 2014, a fost revizuită de instanță.
Iurie Radulov, cunoscut în lumea interlopă ca „Babior”, condamnat la detenție pe viață pentru 10 crime la comandă și 11 tentative de omor, a părăsit teritoriul Republicii Moldova, după ce a fost eliberat recent din pușcărie.
Deputata PAS, Olesea Stamate, a dezmințit informațiile că tatăl său, Coval Vladimir, a fost avocatul lui Radulov Iurie. Ea a precizat că tatăl său într-adevăr l-a reprezentat pe criminal în solicitarea privind aplicarea amnistiei, care însă a fost refuzată, atât de prima instanță, cât și de instanța de apel, iar ultimul și-a schimbat apărătorul: „Orice interes personal al meu sau al apropiaților mei în acest subiect este doar o următoare bârfă, aruncată în spațiul public ca să mă discrediteze.”
În total, 24 de condamnați pe viață s-au ales cu sentința revizuită, dintre care 9 au fost eliberați, în 2024 și 2025.
Preluat de la: Unimedia.info