Dmitri Torner: Summitul Trump-Putin ne reamintește că Moldova trebuie să-și decidă cursul politic prin vot liber și informat

Potrivit spuselor sale, summitul recent – Donald Trump -Vladimir Putin –  deși concentrat pe interesele geopolitice ale celor două mari puteri, trebuia să aibă implicații semnificative și pentru statele din regiune, inclusiv pentru Republica Moldova. Pentru Republica Moldova, un stat aflat la intersecția intereselor geopolitice Est–Vest și cu un conflict înghețat pe teritoriul său, orice apropiere sau distanțare între SUA și Rusia are potențialul de a genera efecte directe.  

„Summitul s-a încheiat fără niciun acord formal, inclusiv fără o încetare a focului sau un plan clar de pace pentru conflictul din Ucraina. Donald Trump a declarat că s-au făcut „progrese mari”, dar că „nu am ajuns acolo”, subliniind că „nu există niciun acord până nu se ajunge la un acord”.  

Astfel rămânem cu senzația unui scepticism: summitul a prelungit status-quo-ul conflictului. Lipsa unui acord între Trump și Putin înseamnă că războiul poate continua”, a mai menționat politicianul.  

Dmitri Torner a remarcat că, în contextul alegerilor parlamentare din 28 septembrie, summitul subliniază cât de important este ca cetățenii Moldovei să aleagă o guvernare responsabilă, angajată ferm în apărarea democrației și a suveranității naționale. „Summitul ne reamintește că Moldova trebuie să-și decidă cursul politic prin vot liber și informat. Niciun lider mondial nu va garanta pacea în regiune, în țară, dacă noi nu ne asumăm propria viziune”, a subliniat liderul partidului „NOI – Noua Opțiune Istorică”.


Preluat de la: Unimedia.info