Directorul Energie Oltenia a fost reținut! Stănculescu Cătălin-Liviu ar fi primit șpagă de la un administrator de firmă

Directorul Direcției Energie din cadrul Complexului Energetic Oltenia, Stănculescu Cătălin-Liviu, a fost reținut. Stănculescu e acuzat că ar fi primit 13.000 de euro mită de la un administrator de firmă.

Procurorii DNA anunță, vineri, reținerea pentru 24 de ore, începând cu ziua de joi, a lui Stănculescu Cătălin-Liviu, pentru trafic de influență în formă continuată, conform Mediafax. Totodată, s-a dispus control judiciar pe o durată de 60 de zile față de administratorul unei societăți comerciale, cercetat pentru dare de mită. Conform procurorilor, în perioada 25.07.2022 – 23.03.2023, la diferite intervale de timp, Stănculescu ar fi primit în mod direct, pentru sine, suma totală de 13.000 euro de la administratorul unei societăți aflate în raporturi contractuale cu CEO (martor), lăsând să se creadă că ar avea influență asupra Directoratului CEO, cu atribuții în aprobarea plăților, și că îi va determina pe aceștia să urgenteze plata facturilor emise de societatea omului de afaceri într-un termen cât mai scurt de la data emiterii lor.

La data de 06.01.2024, în București, într-un restaurant, celălalt inculpat ar fi promis unei persoane din conducerea unei companii de stat (martor) 200.000 de euro în legătură cu atribuirea către societatea inculpatului, în condiții neconcurențiale, a unui contract în valoare de 1.000.000 euro, având ca obiect lucrări de demolare și gestionare deșeuri. Cu aceeași ocazie, inculpatul i-ar fi indicat martorului și modalitatea prin care urma să intre în posesia contractului, respectiv: trucarea procedurii de achiziție prin inserarea în caietul de sarcini a unor cerințe preferențiale, care să avantajeze societatea inculpatului cu care acesta intenționa să se înscrie în procedură și transmiterea de către inculpat a altor oferte cu un preț mai mari față de cel al societății cu care intenționa să câștige procedura. Procurorii au instituit măsuri asiguratorii asupra conturilor bancare aparținând lui Stănculescu pentru garantarea confiscării speciale a sumei de 13.000 euro.

În dosar se mai fac cercetări și față de alte două persoane fizice pentru săvârșirea unor infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată. Procurorii au formulat propunere de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile cu privire la Stănculescu. Joi s-au făcut percheziții domiciliare în 7 locații din București și Sibiu, Gorj, Ilfov și Dolj, din care una este sediul unei societăți comerciale cu capital majoritar de stat, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice.


Preluat de la: Timpul.md