Din 15 iunie vor fi RELUATE cursele aeriene regulate și charterelor regulate de pasageri

Decizia a fost luată la 3 iunie de Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică

Administrația Aeroportului Internațional Chișinău este obligată să asigure organizarea măsurilor de prevenire a infecției COVID-19 pentru pasageri și angajați, în sălile de sosire și plecare.

Aceasta prin verificarea temperaturii, ecrane de protecție, echipament de protecție personală, soluții de dezinfecție, distanța socială. Este prevăzută dezinfectarea încăperilor și instalațiilor în terminal, în conformitate cu recomandările ANSP.

De altă parte, operatorii aerieni naționali și străini vor asigura:

respectarea măsurilor de prevenire a infecției COVID-19 de către personalul navigant și pasageri;
informarea pasagerilor privind respectarea măsurilor de prevenire a infecției COVID-19 înainte de zbor, în timpul zborului și după aterizare;
imprimarea și distribuirea la bordul aeronavei a formularelor necesare a fi completate de către pasageri în timpul zborului.
Iar operatorii de deservire la sol (handling) vor asigura:

transportarea pasagerilor din terminal, spre aeronavă și vice-versa, fără rețineri nejustificate și cu asigurarea normelor sanitare;
dezinfectarea încăperilor și suprafețelor de contact, în conformitate cu recomandările ANSP.

Autoritatea Aeronautică Civilă va pune la dispoziția agenților aeronautici și a autorităților publice, care activează pe aeroporturile internaționale din Republica Moldova, materiale informative privind măsurile de prevenire a infecției COVID-19 pentru pasageri și angajați, elaborate de autoritățile naționale și internaționale.


Preluat de la: Timpul.md