One United Properties, investitor şi dezvoltator imobiliar de proiecte rezidenţiale, birouri şi mixte din România, raportează vânzări şi pre-vânzări rezidenţiale în valoare de 57,1 milioane de euro în primul trimestru al anului 2024, în uşoară scădere cu 10% în comparaţie cu trimestrul 1 din 2023.
”One United Properties (BVB: ONE), investitor şi dezvoltator imobiliar de proiecte sustenabile rezidenţiale, de birouri şi mixte din România, raportează vânzări şi pre-vânzări rezidenţiale în valoare de 57,1 milioane de euro în primul trimestru al anului 2024, în uşoară scădere cu 10% în comparaţie cu rezultatul din T1 2023. În T1 2024, au fost vândute şi pre-vândute 92 de apartamente cu o suprafaţă totală de 10.618 mp, 228 de locuri de parcare şi alte tipuri de unităţi”, anunţă compania. Evoluţia vânzărilor evidenţiază o creştere de 27% a preţului de vânzare pe mp, datorată faptului că majoritatea dezvoltărilor au ajuns în stadii avansate de construcţie, acest lucru fiind reflectat în aprecierea marjei, în concordanţă cu strategia de vânzări a companiei. „Am început anul 2024 cu perspective pozitive, înregistrând vânzări importante în primele trei luni ale anului, care au depăşit obiectivele noastre pentru trimestru. Această realizare este una semnificativă având în vedere alegerea noastră strategică de a amâna lansarea vânzărilor la dezvoltări noi precum One Cotroceni Towers sau faza a doua a One Lake District, unde ne aşteptăm la o cerere crescută. În schimb, ne-am concentrat eforturile pe îmbunătăţirea vânzărilor în dezvoltările aflate într-un stadiu avansat de construcţie, unde am observat o creştere semnificativă a marjelor datorită majorării preţurilor de vânzare, în deplină conformitate cu strategia noastră de preţuri. Până la data de 31 martie, aproape trei sferturi din unităţile din dezvoltările noastre aflate în prezent în construcţie au fost vândute”, a declarat Victor Căpitanu, co-CEO One United Properties.
La data de 31 martie 2024, 73% din apartamentele disponibile în curs de dezvoltare şi livrate au fost vândute. Sumele datorate în baza contractelor încheiate cu clienţii până la data de 31 martie 2024 se ridică la 310 milioane de euro în numerar suplimentar până în 2025 (148 de milioane de euro în 2024 şi 162 de milioane de euro în 2025). În primul trimestru al anului 2024, a fost încasată suma de 44 de milioane de euro. Divizia comercială a One United Properties a continuat să se extindă, chiria nominală a portofoliului de închirieri ajungând în T1 2024 la 7 milioane de euro, o creştere de 25% în comparaţie cu T1 2023, ceea ce reflectă activitatea susţinută de închiriere din 2023, în special în contextul mutării clienţilor în birourile de la One Cotroceni Park Faza 1 şi Faza 2, închiriate în proporţie de 88% şi, respectiv, 75%, la data de 31 martie 2024.
„Cererea tot mai mare pentru locuinţe de calitate în Bucureşti, determinată de schimbările din dinamica urbană, cum ar fi creşterea gospodăriilor cu două venituri şi un interes pronunţat pentru accesul rapid la facilităţile urbane, subliniază performanţa noastră solidă în primul trimestru al anului 2024 în segmentul rezidenţial. În paralel, divizia noastră comercială se consolidează, aşa cum arată creşterea anuală a chiriei nominale, susţinută de activitatea noastră puternică de închiriere de anul trecut”, a declarat Andrei Diaconescu, co-CEO One United Properties. La data de 31 martie 2024, One United Properties avea în proprietate sau a încheiat pre-SPA pentru 273.500 mp de terenuri pentru dezvoltarea ulterioară, cu drepturi de construire supraterane brute (GBA) de peste 880.100 mp. Toate aceste parcele sunt în prezent în faza de planificare. Pe acestea, grupul estimează construirea a peste 6.000 de apartamente, spaţii comerciale aferente comunităţilor şi 163.500 mp de clădiri comerciale pentru închiriere.
Preluat de la: Timpul.md