Menținerea raioanelor în Republica Moldova a devenit, tot mai vizibil, o gaură neagră pentru bani publici. Într-o țară în care spitalele se luptă cu lipsuri, școlile pierd profesori, iar primăriile abia reușesc să repare un drum, păstrarea unei verigi administrative greoaie și scumpe arată mai degrabă a reflex politic decât a necesitate reală.

Raioanele au fost create pentru o altă epocă: una în care statul era construit pe control ierarhic, nu pe servicii rapide pentru cetățean. Astăzi însă, ele funcționează ca un strat intermediar care dublează atribuții, multiplică birocrația și înghite resurse. În practică, multe competențe se suprapun între nivelul central, raional și local, iar efectul se vede în hârtii plimbate, proceduri lente și decizii care se pierd pe traseu. Pentru contribuabil, asta înseamnă costuri constante și rezultate modeste.

Cel mai deranjant este că plata pentru acest mecanism nu se vede în viața oamenilor. Nu raioanele au făcut transportul public mai bun, nu ele au stopat depopularea satelor, nu ele au ridicat calitatea serviciilor medicale. În schimb, menținerea lor cere în permanență sedii, aparate administrative, funcții, indemnizații și cheltuieli de funcționare care pot fi direcționate către priorități concrete: apă și canalizare, rețele de drumuri locale, digitalizare, centre medicale comunitare, sprijin real pentru școli și servicii sociale.

Iar aici se află miza politică: desființarea raioanelor nu e doar o reformă tehnică, ci un test de curaj. Înseamnă să renunți la posturi, la control, la rețele de influență și la confortul unei structuri care, pentru mulți, e mai utilă ca instrument de putere decât ca furnizor de servicii. De aceea reforma e mereu amânată, cosmetizată sau împinsă într-un „mai vedem”.

Republica Moldova are nevoie de o administrație simplă, clară și eficientă, nu de straturi care se întrețin pe ele însele. Modelul trebuie să fie: mai puține niveluri, atribuții precise, bugete transparente și responsabilitate măsurabilă. Dacă un nivel administrativ nu produce servicii mai bune, ci doar facturi mai mari, el nu mai poate fi justificat.

De aceea, desființarea raioanelor trebuie să devină o prioritate națională, asumată public, cu termene și etapizare. Nu pentru a „tăia de dragul tăierii”, ci pentru a elibera bani și energie administrativă către ceea ce contează: servicii publice funcționale, comunități viabile și instituții care lucrează pentru cetățean, nu pentru propria întreținere. Într-un stat mic, birocrația mare e un lux pe care nu ni-l mai putem permite.

Preluat de la: Timpul.md