Corpul neînsuflețit al unui bărbat de 36 de ani a fost depistat într-o casă părăsită din satul Pererîta, raionul Briceni. Descoperirea macabră a fost făcută, aseară, de către o localnică, care a alertat imediat oamenii legii.
Potrivit poliției, cadavrul era în stare avansată de putrefacție. La examinarea preliminară pe suprafața cadavrului nu a fost posibil de stabilit semne de moarte violentă. Cadavrul a fost dus la Centrul de Medicină Legală pentru examinare și pentru a fi stabilită cauza exactă a decesului.
Victima este locuitor al satului Pererîta din raionul Briceni.
Oamenii legii au deschis un dosar penal. Poliția a identificat un suspect care s-ar face vinovat de crimă. Este vorba despre un bărbat de 56 de ani, locuitor al raionului Briceni, care a fost reținut pentru 72 de ore.
Preluat de la: Publika.md