Descoperire macabră, în ajunul Paştelui, în satul Copceac din raionul Ştefan Vodă. Cadavrul unui localnic de 35 de ani a fost găsit cu semne de moarte violentă, în jurul orei 07:00, la aproape 200 de metri de casa sa.
Poliţia a venit la faţa locului şi a reţinut un tânăr, de 19 ani, din aceeaşi localitate.
Potrivit oamenilor legii, suspectul a consumat băuturi alcoolice împreună cu victima până la miezul nopţii. La un moment dat, între cei doi s-a iscat o ceartă, iar bărbatul a pornit spre casă. Însă bănuitul l-ar fi ajuns din urmă şi l-ar fi lovit cu o rangă metalică, după care a fugit de la locul crimei.
Presupusul agresor a fost reţinut pentru 72 de ore şi riscă până la 15 ani de puşcărie.
Preluat de la: Publika.md