La 10 zile după lansarea în campania electorală pentru alegerile prezidențiale a lui Igor Dodon, șeful stafului electoral a candidatului independent, deputatul socialist Vlad Batrîncea, a fost testat pozitiv la COVID-19. Informația a fost confirmată pentru postul nostru de televiziune de către ofițerul de presă al PSRM, Irina Astahova.
Aceasta însă nu ne-a precizat când Batrâncea a fost testat pozitiv și nici care este starea lui de sănătate. Potrivit Irinei Astahova, în prezent, deputatul este internat în spital, iar după externare, acesta va oferi mai multe detalii presei.
E de menționat că în data de 2 octombrie, Vlad Batrâncea a participat la evenimentul de lansare a lui Igor Dodon în campania electorală pentru alegerile prezidențiale. Purtătoarea de cuvânt a candidatului la funcția de șef al statului, Ludmila Munteanu, nu a dorit să ne spună dacă Igor Dodon, dar și membrii stafului său electoral, care au contactat cu deputatul socialist, s-au autoizolat după ce ultimul a fost diagnosticat pozitiv cu COVID-19.
Am încercat să luăm legătura și cu Vlad Batrâncea însă acesta nu ne-a răspuns la telefon.
Preluat de la: Publika.md