Deputatul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), Valeriu Munteanu, președintele Comisiei Comune pentru Integrare Europeană dintre Parlamentul României și Parlamentul Republicii Moldova, condamnă ferm inițiativa deputaților PAS, din majoritatea parlamentară monocoloră de la Chișinău, de a crea un canal TV de stat în limba rusă în cadrul Teleradio-Moldova. Această propunere legislativă, justificată sub pretextul combaterii dezinformării, nu face decât să oficializeze și să consolideze prezența limbii ruse în spațiul public și să îndepărteze Republica Moldova de procesul de integrare europeană și de reîntregire națională cu România.
„Este inadmisibil ca, în loc să promovăm ferm limba română ca unică limbă oficială și element fundamental al identității naționale, majoritatea guvernamentală PAS să adopte politici care consolidează rolul limbii ruse în cel de-al doilea stat românesc. Această inițiativă este o continuare a mentalității sovietice, care a impus limba rusă ca instrument de dominare, și vine în contradicție flagrantă cu aspirațiile europene ale Republicii Moldova”, a declarat deputatul Valeriu Munteanu.
În loc să își concentreze eforturile pe dezvoltarea unui spațiu informațional național puternic în limba română, guvernarea PAS decide să aloce resurse publice pentru proiecte ce favorizează menținerea influenței rusești în Republica Moldova. În același timp, sute de mii de cetățeni români din Basarabia încă nu au acces la toate canalele TV românești, iar guvernarea nu face nimic pentru a corecta această nedreptate.
„Dacă PAS ar fi cu adevărat preocupat de combaterea dezinformării, atunci ar trebui să acționeze pentru asigurarea accesului liber și neîngrădit al tuturor cetățenilor Republicii Moldova la TVR Moldova și la întregul spațiu media românesc. Un stat care își dorește un viitor european trebuie să își întărească identitatea națională, nu să creeze noi pârghii pentru consolidarea limbii unui stat agresor, Federația Rusă, care amenință și atacă integritatea teritorială a țărilor din regiune”, a adăugat Munteanu.
În calitate de președinte al Comisiei Comune pentru Integrare Europeană, deputatul AUR Valeriu Munteanu atrage atenția asupra faptului că integrarea în Uniunea Europeană presupune, în primul rând, consolidarea identității naționale românești, nu alimentarea unor influențe lingvistice străine.
AUR va continua să militeze pentru întărirea limbii române ca unic fundament identitar al celui de-al doilea stat românesc și pentru asigurarea accesului tuturor basarabenilor la presa din România, ca parte a unui proces firesc de reîntregire națională.
Preluat de la: Timpul.md