Deputații din opoziție au susținut protestul profesorilor: „Respectul începe cu salarii decente”

Și fracțiunea Partidului Nostru din Parlamentul Republicii Moldova a anunțat că susține protestul cadrelor didactice. Deputații formațiunii au declarat că educația nu poate fi tratată ca o cheltuială secundară și au anunțat intenția de a depune un amendament la proiectul bugetului de stat pentru anul 2026, prin care vor solicita alocarea de fonduri suplimentare pentru majorarea reală a salariilor din educație și știință. Potrivit acestora, respectul față de profesori trebuie să se reflecte în salarii decente, nu doar în promisiuni.

La rîndul său, fostul prim-ministru, actualul deputat al Blocului Alternativa, Ion Chicu, a criticat politica salarială a autorităților, afirmînd că în anul 2026 salariile cadrelor didactice nu vor fi majorate nici măcar cu un procent, pentru prima dată în ultimii opt ani. El a mai susținut că salariul real al profesorilor este cu aproximativ 10% mai mic decît în anul 2021 și a pus sub semnul întrebării legitimitatea ignorării revendicărilor acestora. „

Au dreptul moral învățătorii să protesteze azi?”, a întrebat retoric Ion Chicu.

Deputații din facțiunea ”Democrația Acasă” a organizat un briefing de presă la Parlament, unde au ținut foi albe și au citit din Constituție.

”Democrația Acasă susține protestul profesorilor, considerăm că profesorii sînt cei care construiesc o societate modernă”, au declarat aceștia.

În mai multe instituții educaționale din țară a avut loc astăzi, 16 decembrie, o acțiune de sensibilizare și presiune sindicală, sub sloganul „Demnitate pentru Educație – Solidaritate pentru un viitor echitabil”.

Activitățile s-au desfășurat la locul de muncă, în timpul pauzelor, iar pînă la ora 11:30 cadrele didactice și cercetătorii științifici au ridicat foi albe, simbol al demnității și al unui viitor încă nescris, și au citit cu voce tare Articolul 43 din Constituția Republicii Moldova, care garantează dreptul la muncă și la un salariu echitabil.


Preluat de la: Noi.md