Deputat PAS: După declaraţia de azi a PSRM, îmi este limpede că socialiştii nu vor alegeri anticipate

 

Declaraţia de azi a PSRM, împotriva iniţiativei PAS privind autodizolvarea Parlamentului, arată că, de fapt, socialiştii nu vor alegeri anticipate. De această părere este deputatul PAS Sergiu Litvinenco, care de clară că promisiunea PSRM cu privire la alegerile anticipate sunt doar declaraţii.

„După declaraţia de azi a PSRM prin care se critică vehement sesizarea depusă la Curtea Constituţională privitor la posibilitatea sau imposibilitatea autodizolvării Parlamentului, mie personal îmi este limpede că socialiştii nu vor alegeri anticipate. Pentru că, pe bună dreptate, se tem că, în loc de 37 câţi sunt azi, vor ajunge în viitorul Parlament maxim 20 sau şi mai puţin. Acum zic că nu acceptă ”autodizolvarea”. Apoi vor zice că Parlamentul nu este atât de rău cât timp ”ţara trebuie salvată”. După vor găsi alte pretexte. În loc sa caute solutii, caută scuze. Se pronunţă pentru anticipate declarativ, fiindcă Dodon a promis asta în alegeri, la cererea electoratului. Dar acum şi-au schimbat macazul, deoarece fotoliile din Parlament sunt călduţe, iar majoritatea socialiştilor în viaţa lor nu au făcut nimic şi viitorul le e sumbru”.

Astfel, Sergiu Litvinenco consideră că PSRM va face tot posibilul ca actualul Parlament să rămână.
 


Preluat de la: Timpul.md