Degringolada din cadrul Partidului Democrat la care asistăm în ultima perioadă de timp era de așteptat având în vedere deciziile și acțiunile noii conduceri a formațiunii din ultima jumătate de an, care au transformat acest partid dintr-un lider al politicii moldovenești într-un apendice al guvernării, revenind la situația pe care a avut-o în perioada 2005-2009.

Probabil mulți mai țin minte prestația PDM din acea perioadă, când alături de PPCD-ul lui Iurie Roșca a ținut poalele guvernării comuniste, asigurându-i al doilea mandat de președinte lui Vladimir Voronin. La alegerile din 5 aprilie 2009, atât PPCD, cât și PDM au înregistrat rezultate deplorabile – câte 3% fiecare. PPCD nu și-a mai revenit de atunci și a dispărut de pe arena politică, în timp ce PDM a avut șansa pentru a doua viață.

Deplasarea Partidului Democrat spre centru-dreapta, dar păstrând un program social-democrat puternic, îmbrățișarea vectorului de integrare europeană, participarea la crearea coalițiilor pro-europene a adus această formațiune în topul actorilor politici din Republica Moldova, fiind timp de mai mulți ani chiar cel mai influent din țară. De la 3% în 2009, PDM a ajuns la 30 de deputați în 2019.

De aceea, dezbinarea PDM era și de așteptat. Este foarte clar că PDM este folosit acum de PSRM în același scop în care a fost folosit în 2005 de PCRM – ca să asigure încă un mandat de președinte liderului (chiar dacă neformal) formațiunii. În această situație, este de așteptat ca PDM să repete la viitoarele alegeri scorul pe care l-a avut la scrutinul parlamentar din aprilie 2009. Nu toți membrii PDM sunt de acord cu această și încearcă să identifice soluții pentru un proiect politic care să atragă și electoratul PDM nemulțumit de prestația formațiunii.

Plecarea deputaților și aleșilor locali din PDM este și o reacție la modul de conducere a formațiunii de către Pavel Filip care, se pare, nu-și prea consultă colegii la luarea dciziilor importante, conducându-se de propriile interese și de cele ale anturajului său. Nominalizările pentru portofoliile ministeriale în Guvernul Chicu au demonstrat încă o dată că sunt promovate persoane apropiate sau loiale câtorva lideri ai formațiunii (Răilean-Filip, Șarov – Babuc, Țulea – Diacov, Pânzari – Jizdan), dar nu în baza profesionalismului.

În pofida declarațiilor pro-europene ale lui Pavel Filip, este mai mult decât vizibil că PDM nu are practic nicio putere de decizie în coaliția cu PSRM și Dodon, Republica Moldova îndreptându-se cu o viteză tot mai mare spre zona de influență a Moscovei. Votul PDM pentru controversatul credit din Federația Rusă, care a provocat atâtea dispute este o dovadă incontestabilă în acest sens.

Faptul că guvernarea noii alianțe coincide și cu o perioadă economică și socială extrem de dificilă, care se îndreaptă spre o criză profundă, în care guvernarea ia măsuri nepopulare, sporește și mai mult rândurile criticilor din interior ai acestui aranjament politic, dar și riscul ca PDM să rămână în memoria oamenilor ca forța politică vinovată de această criză, chiar dacă aportul său la luarea deciziilor este foarte limitat.

În condițiile descrise mai sus, dar și în contextul în care cei plecați din PDM crează o forță politică tot mai vizibilă, noi plecări din PDM, care vor culmina cu pierderea majorității parlamentare, sunt ușor de anticipat. 

Mihai Ștefănescu 

Preluat de la: Timpul.md