Deconspirați de polițiștii de frontieră. Falsificau contracte de muncă, ca să nu stea în autoizolare 14 zile după ce traversau hotarul

Au falsificat contracte de muncă, ca să nu stea în autoizolare 14 zile după ce traversează frontiera. Este isprava unor moldoveni, care au încercat să ducă de nas polițiștii de frontieră, dar au fost deconspirați. Oamenii legii au depistat că toți beneficiarii de aceste contrate nu au lucrat nici o zi la firma emitentă.

Potrivit Poliției de Frontieră, la începutul lunii august, ofițerii au aflat despre o companie din raionul Cahul, care ar fi perfectat contracte de muncă fictive pentru cei care vor să fie scutiți de obligativitatea de a sta în autoizolare.

Astfel, după mai multe investigații, luni, un bărbat în vârstă de 31 de ani, deținător al dublei cetățenii, moldovenească și română, a fost prins cu acte false, care au fost prezentate polițiștilor de frontieră de mai multe ori, pentru a intra în Republica Moldova fără a fi plasat în autoizolare. 

Oamenii legii au depistat că bărbatul practica transportul ilicit de călători cu automobilul personal, iar probele au ajuns la Agenția Națională Transport Auto pentru luarea măsurilor. 

Ulterior, ofițerii de investigație au ridicat de la administratorul firmei încă un contract fictiv întocmit pe numele altui cetățean moldovean, care de asemenea a folosit documentul pentru a fi scutit de a sta în autizolare.

Cercetările pe acest caz continuă. Persoanele vinovate riscă o amendă de până la 47 500 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau până la 5 ani de închisoare.


Preluat de la: Publika.md