DECLARAȚII INCENDIARE / Există mulți deputați din PDM și PSRM care au… „frământări interne”

Mulţi deputaţi din PDM dar, în ultmul timp,avem semnale că există şi deputaţi PSRM care au frământări interne. Declaraţia aparţine deputatului grupului Pro-Moldova Vladimir Cebotari care, în cadrul emisiunii Punctul pe AZi de la postul TVR MOLDOVA a declarat că se produce „coacerea” care va duce la destrămarea majorităţii parlamentare.

Potrivit lui Vladimir Cebotari, există foarte multe îngrijorări în filialele locale ale celor două partide.

„Eu cred că fiecare decizie se va da la timpul potrivit. Sperăm că acest timp potrivit să vină cât mai repede, ca să corectăm unele lucruri. Eu cred că acea coacere se va produce într-un interval de timp rezonabil”, a spus Vladimir Cebotari.

În replică, deputatul PDM Nicolae Ciubuc a confirmat că există semnale că mai mulţi deputaţi PSRM ar fi pregătiţi să părăsească formaţiunea politică.

„Nu e vorba că cineva din PSRM se deşteaptă sau ia anumită atitudine. Sunt anumite tentative de a-i racola pe aceştia exact după formula prin care au fost racolaţi deputaţii din PDM”, a spus Nicolae Ciubuc.

Potrivit acestuia, acestea sunt informaţii care, în acest moment, sunt în stadiu de verificare.

La rândul lui, deputatul Platfomei DA, Igor Munteanui, a precizat că niciodată Platforma DA nu a recurs la cumpărarea de deputaţi.

„Aceasta este apanajul PDM, care istoric s-a dezvoltat pe o practică foarte nocivă.. Domnul Ciubuc să se uite în istorie cum şi-a consolidat puterea Partidul Democrat”, a spus Igor Munteanu.
 
http://tvrmoldova.md 


Preluat de la: Timpul.md