Municipiul Soroca va ieşi din carantină în data de 8 mai, iar orașul Glodeni – din 11 mai. Totodată, deținătorii de patente vor putea beneficia de un ajutor unic de șomaj în valoare de 2.775 de lei. Acestea sunt câteva dintre ultimele decizii ale Comisiei pentru Situaţii Excepţionale.
Potrivit premierului Ion Chicu, în ultima perioadă s-a diminuat numărul îmbolnăvirilor de COVID-19 în municipiul Soroca. Ultimul caz a fost în 24 aprilie, iar focarul de infecţie din orașul Glodeni a fost localizat. Următoarele localități în care ar putea fi anulată carantina sunt orașul Ștefan Vodă și satul Talmaza.
„Am examinat situația și în celelalte localități. În total avem opt localități sub regim de carantină. Următoarele localități, probabil , vor fi orașul Ștefan-Vodă și satul Talmaza, dar trebuie să mai urmărim câteva zile care este evoluția în aceste regiuni”, a declarat Ion Chicu.
O altă decizie vizează titularii de patente, care vor primi ajutor de șomaj în sumă de 2.775 de lei. Premierul a declarat că acesta este un suport acordat celor care nu au putut activa din cauză că toate piețele au fost închise în perioada stării de urgenţă. În acest sens, din bugetul de stat vor fi alocate 34 de milioane de lei.
„Banii se vor achita titularilor de patente fără ca să prezinte cererile respective la oficiile Agenției de Ocupare a Forței de muncă. Ei vor primi banii respective pe cont. Această perioadă de alocare a banilor va dura până pe 30 iunie”, a precizat prim-ministrul.
De asemenea, Comisia pentru Situaţii Excepţionale a decis să extindă, până în 15 iunie, valabilitatea rapoartelor de inspecție tehnică a autobuzelor, a căror termen de valabilitate a expirat după 12 martie.
Totodată, a fost autorizată organizarea transportului rutier, precum şi a două curse aeriene charter din Federația Rusă.
Preluat de la: Publika.md