Președinta Republicii Moldova a avut o întâlnire cu Înaltul Comisar al OSCE pentru Minorități Naționale, Christophe Kamp, unde s-a vorbit despre necesitatea protejării limbilor găgăuză, ucraineană și bulgară, despre coeziunea socială și promovarea multiculturalismului. Un efort lăudabil, desigur.

Dacă aruncăm o privire pe site-ul Președinției, vom găsi declarații elaborate despre importanța educației multilingve și despre cum trebuie protejate identitățile locale. Despre Ziua Unirii de ieri, 27 martie, însă nu! Unde este acel minim gest de recunoaștere a trecutului istoric? Nicăieri. O amnezie selectivă, desigur, sau poate doar o prioritate „europeană” mai presus de orice sentiment de apartenență națională.

E bine să protejăm minoritățile, dar oare nu e și mai bine să ne amintim și de propria istorie? Se pare că preocuparea pentru identitate funcționează doar în anumite direcții.

Ironia situației este că, în timp ce minoritățile sunt atent îngrijite și menajate, majoritatea tăcută, cei care simt și vorbesc românește, rămân fără o vorbă de încurajare sau li se pun opreliști (vezi înființarea unui nou post tv în limba rusă). Maia Sandu, președinta unui stat care își dorește un viitor european, pare să uite că un viitor solid se clădește pe o temelie istorică bine recunoscută, nu pe tăcerea strategică.

Dar cine știe? Poate anul viitor, pe 27 martie, Maia Sandu va găsi câteva secunde în agenda sa încărcată pentru a aminti că Basarabia e România.

Până atunci, să ne bucurăm de multilingvism și coeziune socială!

Preluat de la: Timpul.md