Primele acorduri

Totuși, băiatul a înțeles că talentul și intuiția populară nu sunt suficiente pentru a atinge măreția. Cunoașterea și o bază academică erau esențiale. În 1919, Neaga a absolvit cu brio Colegiul de Muzică din Chișinău, studiind pianul sub îndrumarea lui Iuri Guz. Talentul său de pianist a fost remarcat nu numai de public, ci și de maeștri precum Fiodor Șaliapin, aflat în turneu în Basarabia. Sosirea legendarului lăutar român Grigoraș Dinicu s-a dovedit, de asemenea, decisivă. Admirator al virtuozității lui Ștefan, acesta l-a invitat să se alăture ansamblului său.

În căutarea perfecțiunii

Setea de cunoaștere și dezvoltare creativă l-a condus la București. În 1920, s-a înscris la Academia Regală de Muzică și Arte Dramatice. Acolo, nu numai că a evoluat cu o orchestră populară, aranjînd melodii moldovenești, dar a și studiat cu sîrguință. În 1927, a absolvit Academia ca pianist, dar a simțit că adevărata sa chemare era compoziția. S-a întors la Academie și a absolvit-o în 1933 cu o diplomă de compoziție. În această perioadă, a fost scris oratoriul său timpuriu, într-o singură mișcare, pe o temă religioasă, „O, Ziua Mîniei”, în care muzicologii au remarcat influența modernismului.

Cu toate acestea, punctul culminant al carierei sale academice a fost un stagiu la Paris (1937–1939), la renumita École Normale de Musique de Paris. Imaginați-vă: un lăutar moldovean, fiul unui lăutar, absorbind înțelepciunea celor mai mari profesori ai Europei! Și-a perfecționat abilitățile de compoziție sub îndrumarea legendarei Nadia Boulanger, renumită pentru rigoarea și exigența sa, și a luat lecții de pian chiar de la Alfred Cortot. A studiat dirijatul sub îndrumarea lui Charles Munch. Această perioadă s-a dovedit decisivă. Neaga a absorbit tradițiile europene de ultimă oră, și-a îmbogățit stilul, dar, în același timp, și-a păstrat cea mai prețioasă comoară – melodia meleagului natal.

Revenirea în patrie: în slujba muzicii și a oamenilor

În 1940, după anexarea Basarabiei de către URSS, Ștefan Neaga s-a întors la Chișinău. S-a implicat activ în construirea unei noi culturi muzicale naționale. Această perioadă a devenit o perioadă de incredibilă activitate creativă și organizațională. A fost în fruntea Conservatorului din Chișinău, a predat acolo și a participat la crearea Filarmonicii de Stat și a Uniunii Compozitorilor din Moldova. Între anii1946 – 1948 a condus Uniunea Compozitorilor Sovietici din RSS Moldovenească.

După izbucnirea Marelui Război pentru apărarea Patriei, Neaga, la fel ca multe personalități culturale, a fost evacuat. A predat la Conservatorul din Moscova, evacuat la Saratov (1942–1944). Acești ani, plini de încercări, nu i-au zdruncinat spiritul, mai degrabă i-au întărit legătura cu patria și poporul său.

Fondul de Aur al Creativității: epos, lirică și spirit național

Perioada postbelică a marcat apogeul talentului său. Ștefan Neaga a creat lucrări care au devenit pe bună dreptate parte a epocii de aur a muzicii moldovenești, surprinzînd cu măiestrie bogatul folclor național.

Poemul simfonic „Poemul Nistrului” (1947) este probabil cea mai vibrantă și semnificativă lucrare simfonică a compozitorului. Deși lucrării îi lipsește un program literar detaliat, imagistica sa muzicală vorbește de la sine. Este prima lucrare majoră din muzica moldovenească, care abordează așa de profund și cu măiestrie rădăcinile populare.

Poemul preamărește maiestuosul fluviu Nistru ca simbol al vieții, rezistenței și libertății poporului moldovenesc. Reflectă caracterul eroic și iubitor de viață al unui popor, care suferă din cauza atacului invadatorilor, dar e încrezător într-un viitor luminos.

Introducerea se deschide cu o melodie expresivă, epic-eroică, adesea interpretată la cornul francez, și simbolizează măreția și liniștea Nistrului. Aceasta este urmată de tema tulburătoare, sincopată, a invaziei barbare, sună aspru și sec în instrumentele de alamă. Ca răspuns, apare o temă secundară – tema rezistenței populare, construită în ritmul horei moldovenești. Muzica se dezvoltă spre un punct culminant puternic și dramatic al luptei.

Merită menționate și alte lucrări cheie ale compozitorului. În special, imnul RSS Moldovenești (1945). Muzica pentru acest imn, compusă de Neaga, a devenit cartea de vizită a republicii și, indiferent de climatul politic, a fost recunoscută ca fiind una dintre cele mai fine prin frumusețea și profesionalismul său melodic.

Schițele sale simfonice, „Dor de patrie” reflectă profundul suflet liric al compozitorului și atașamentul său față de plaiul natal. Mulți muzicieni renumiți includ în repertoriul lor lucrările camerale ale lui Neaga, printre care „Sonata pentru vioară și pian”, „Suita franceză” pentru pian și „Fantezia moldovenească” pentru vioară, pian și orchestră de coarde. Influența școlii pariziene este vizibilă în aceste lucrări, dar fundamentul lor rămâne întotdeauna național.

În 1950, compozitorului i s-a acordat Premiul Stalin de gradul II, pentru cantata simfonică dedicată celei de-a 25-a aniversări a RSS Moldovenești (cunoscută și sub numele de „Cantata Jubiliară”) și pentru „Cîntec despre Stalin”. Deși uneori a fost forțat să compună, în funcție de vremuri, nu și-a pierdut niciodată esența artistică, a rămas mereu, mai presus de toate, un fiu al poporului său și un mare muzician.

Memorie și moștenire

Ștefan Neaga nu a fost doar un compozitor, ci și o figură publică proeminentă, deputat al Sovietului Suprem al RSS Moldovenești. A trăit prin muzică și pentru muzică, dar un program solicitant și intens, o încărcătură enormă de muncă și stresul emoțional și-au pus amprenta. Oratoriul său „Cîntecul renașterii” (1951 pe textul lui F. Cabarin, i-a fost, cum l-au numit muzicologii, „cîntecul de lebădă”.

Pe 30 mai 1951, la Chișinău, la doar 50 de ani, inima marelui compozitor, slăbită de munca intensă, a încetat să mai bată. Cauza a fost un atac de cord.

Trecerea în neființă a Maestrului a fost o pierdere profundă pentru întreaga cultură moldovenească. Cu toate acestea, muzica sa a dăinuit. Ștefan Neaga este mai mult decît un simplu nume; este un simbol al unei epoci, un om care a reușit să împace cîntecul popular cu rigoarea academică, șicul european cu sinceritatea moldovenească. El este puntea care a legat bogata moștenire a lăutarilor cu lumea muzicii clasice înalte, a pus bazele pentru toate generațiile ulterioare de compozitori moldoveni. Numele său este înscris pentru totdeauna cu litere de aur în istoria culturii moldovenești.

Moștenirea sa este imortalizată. Colegiul de Muzică din Chișinău (fosta școală), unde a studiat și a predat, îi poartă numele. Un monument i-a fost ridicat în Chișinău, iar o stradă îi poartă numele. Fiul său, Gheorghe Neaga, a continuat opera tatălui, devenind și el compozitor.

A pregătit Cristina Agatu

Preluat de la: Noi.md