„De Guvernul Chicu vom vorbi numai de bine, pentru că GUVERNUL CHICU ESTE MORT”

Noi o ținem pe-a noastră – nu putem. Am încălca o cutumă respectată în popor. Așa că de Guvernul Chicu vom vorbi de acum încolo numai de bine, pentru că de joi, 9 aprilie 2020, Guvernul Chicu este mort.

De ce numai de bine, parcă aud replica unora. Numai de bine se vorbește de cineva care e mort. Guvernul Chicu parcă nu e mort, e viu și vocal, încă. De ce atunci de el să se vorbească numai de bine, când oricare vietate, se știe, e și cu păcate. Cu atât mai mult un guvern viu, cu atâtea pe mâna lui – bani, bunuri, beneficii… E imposibil să nu greșească, să nu mai calce dragul de el prin străchini, să nu mai dea mititelu’ prin gropi. Într-o societate oarecum democratică a vorbi de rău, dar pe merit, un guvern, se numește critică, iar critica se zice că îndreaptă, este de mare folos. Se vorbește că noi avem o societate democratică, oarecum. De ce să nu facem un bine Guvernului Chicu, criticându-l constructiv?

Haideți să vedem cum s-a întâmplat tragedia. În acea zi cu ghinion, Curtea Constituțională a hotărât să suspende legea asupra căreia Guvernul Chicu și-a asumat niște răspunderi, urmând ca luni, 13 aprilie, să o examineze în fond și să ia o decizie definitivă. Suspendarea pe o durată de patru zile a unei legi asumate nu înseamnă respingerea definitivă a legii și nu era un motiv ca Guvernul să intre în dezechilibru psihic cu repercusiuni fatale. Curtea (noastră) a operat suspendări pe subiecte mult mai serioase care s-au terminat în coadă de pește. Cele mai memorabile (scandaloase) care ne vin acum în minte sunt suspendările din 10 și 19 septembrie 2013 a două hotărâri de guvern în renumita tâlhărie întâmplată cu Aeroportul Internațional Chișinău. Curtea cocheta pe atunci în toga independenței, dar, la foarte scurt timp, și-a suspendat propriile hotărâri de suspendare a hotărârilor de guvern și treaba cu furtul, precum știe toată lumea, a mers până unde au vrut tâlharii.

Azi, în condițiile în care Curtea este parte a familiei socialiste ca și Guvernul Chicu, primul lui ministru nu ar fi trebuit să cadă în deznădejdea pe care a arătat-o, joi, în briefingul de după deciziei Curți. Nu mai departe de ziua de luni, 13 aprilie, veți vedea, asumările Guvernului vor fi considerate pe deplin constituționale. Poate în afară de cele câteva prevederi scandaloase, din cu totul altă operă, strecurate printre articolele privind măsurile de criză. Deputații opoziției le-au observat la timp și au făcut o treabă bună atunci când le-au contestat punctual. Dacă Guvernul se abținea să le furișeze, oarecum hoțește, în corpul hotărârii, contestarea nu ar fi existat. Implicit, nu ar fi existat fatala hotărâre a CC și ceasul rău care a dus la moarte de Guvern ar fi fost evitat?

Cum ar fi procedat un guvern onest în cazul în care Curtea Constituțională dă dreptate opoziției, stabilește existența în corpul hotărârii guvernamentale a materialului toxic anticonstituțional și amână până luni, adică astăzi, 13 aprilie, luarea unei decizii închegate și exhaustive? Șeful unui guvern onest s-ar fi conformat, ar fi declarat la briefing că va analiza situația și va veni în termenul celor patru zile cu o soluție compatibilă rigorilor legii fundamentale și a urgențelor dictate de criza pandemică. Premierul avea la îndemână altă șansă extrem de bună ca să scape de la pieire propriul guvern: dacă nu avea curajul să mulțumească pentru îndreptarea survenită dinspre opoziție a proiectului de lege, măcar să tacă deștept. Nu, premierul nu a folosit-o nici pe aceasta. Premierul a ales calea cea mai proastă posibilă. Ieșind în fața presei, el a dat la o parte hotărârea de suspendare (se va vedea: conform scenariului) emisă de Înalta Curte și s-a năpustit cu toată furia asupra celor care au contestat proiectul de lege al Guvernului. În maniera unei brute înfuriate din senin, Chicu a încercat să transforme nevinovatul act de suspendare emis de Curte într-o ghiulea de mare calibru cu care să lovească aliniamentele opoziției, cea care, chipurile, nu a lăsat Guvernul să facă bine poporului.

Obedient peste măsură și băgat peste cap în scenariile lui Dodon, Chicu a făcut atâtea mișcări discordante și gesticulații aiurea, încât a uitat de responsabilitățile directe care decurg din funcția lui oficială, cea de șef de guvern al unui stat, nu de șef de guvern al unui om. Fleacuri dintre astea nu i-au trecut prin cap. A urmat clipa fatală: ori că praful era ud, ori că ghiuleaua prea grea, dar, pregătit să lovească în dușmanii politici ai stăpânului său, proiectilul a curs neputincios din țeava tunului propagandistic la care s-a angajat ca servant, explodând în chiar plin dispozitivul propriului guvern. Într-o clipită praful s-a ales din credibilitatea guvernului – această garanție de moralitate fără de care un asemenea organism nu poate exista.

Așa a murit Guvernul Chicu, sinucigând-u-se rușinos. Ori, un guvern moare nu atunci când este demis din varii motive, nu atunci când își dă demisia de onoare, dar atunci când se descoperă că respectivul guvern își epuizează rezerva de moralitate cu care este creditat ab initio în virtutea funcției și misiunii care îi este rezervată în stat.

Valeriu Saharneanu,13 aprilie 2020

Tehnocratul de la Pârjolteni și Dezastrul Republicii Moldova


Preluat de la: Timpul.md