De ce trăiesc mai mult cei care mănîncă picant

„Ardeiul iute este recunoscut pentru efectele antiinflamatorii, antioxidante, de reglare a glucozei din sînge şi de prevenire a cancerului, graţie capsaicinei, care dă ardeiului iute gustul picant, mai mult sau mai puţin intens”, a explicat Dr. Bo Xu, de la Cleveland Clinic's Heart, Vascular & Toracic Institute.

Într-o analiză recentă, cercetătorii au luat în calcul 4.729 de studii din cinci dintre cele mai ample baze de date pe teme de sănătate la nivel glogal şi au selectat dintre acestea patru studii extinse cu privire la rezultatele legate de consumul de ardei iute. Informaţiile despre sănătatea şi dieta a peste 570.000 de indivizi din Statele Unite, China, Italia şi Iran au fost folosite pentru a compara rezultatele obţinute în cazul celor care consumă frecvent ardei iute cu rezultatele obţinute în cazul subiecţilor care consumă rar sau deloc ardei iute.

Comparativ cu subiecţii care nu consumă ardei iute, cercetătorii au descoperit că indivizii care consumă ardei iute prezintă o reducere cu 25% a mortalităţii din cauze cardiovasculare, o reducere cu 23% a mortalităţii cauzate de cancer şi o reducere cu 25% a mortalităţii din alte cauze.

Mecanismele care pot explica aceste rezultate sînt, însă, necunoscute la ora actuală. Sînt necesare studii suplimentare pentru a confirma concluziile acestui studiu, prezentate la American Heart Association's Scientific Sessions 2020.


Preluat de la: Noi.md