Cu toate acestea, atunci cînd o tornadă devine mai puternică, poate fi unul dintre cele mai distrugătoare fenomene meteorologice.

Cele mai violente tornade pot dura ore întregi, pot avea o lățime de cîțiva kilometri și pot ajunge la viteze de 480 km/h.

Pentru a înțelege și a putea anticipa aceste fenomene periculoase, oamenii de știință care studiază vremea au analizat formarea tornadelor timp de decenii.

Deși fiecare tornadă se formează în condiții specifice, pentru a înțelege mai bine acest proces, trebuie mai întîi să înțelegi furtuna puternică numită supercelulă, cunoscut drept și „părintele” tornadei.

O tornadă este un fenomen natural extrem de violent, caracterizat printr-un vîrtej de aer foarte puternic care coboară dintr-un nor de furtună și ajunge pînă la sol. Tornadele sînt cunoscute pentru capacitatea lor de a provoca pagube semnificative, distrugînd clădiri, mașini și alte structuri într-o perioadă foarte scurtă de timp.

Formarea unei tornade începe în condiții atmosferice specifice, de obicei în timpul unor furtuni foarte puternice cunoscute sub numele de supercelule. Aceste supercelule sînt diferite de furtunile obișnuite deoarece au o caracteristică unică: o coloană de aer rotativă în centrul lor, cunoscută sub numele de vortex, conform scied.ucar.edu.

Supercelulele sînt furtuni severe care pot dura mai multe ore și sînt capabile să producă fenomene meteorologice extreme, cum ar fi grindina mare, rafale de vînt intense și, desigur, tornade. Supercelulele se formează în medii cu o atmosferă foarte instabilă, unde există suficient aer cald și umed la nivelul solului și aer mai rece la altitudini mai mari. Această diferență de temperatură creează un curent ascendent puternic, care este esențial pentru formarea unei supercelule.

Pe lîngă instabilitate, formarea unei supercelule necesită și prezența forfecării vîntului — adică o schimbare a direcției și vitezei vîntului pe măsură ce se ridică în atmosferă. De exemplu, vîntul de la suprafață poate veni dinspre sud-est, iar vîntul de la altitudini mai mari dinspre sud-vest. Această variație creează o rotație orizontală în atmosfera inferioară.

Pe măsură ce supercelula se dezvoltă, curentul ascendent puternic începe să capteze și să rotească aerul, transformînd rotația orizontală într-una verticală.

Această rotație verticală se numește mezociclon. Un mezociclon este o coloană de aer rotativă cu diametrul de cîțiva kilometri, care stă la baza formării tornadei.

Dezvoltarea rotației la altitudine: În supercelulă, curenții de aer cald se ridică rapid în sus, alimentînd furtuna. În același timp, aerul rece și uscat coboară, creînd o interacțiune complexă. Vorticitatea inițială, sau rotația aerului în jurul unui ax orizontal, devine verticală din cauza curentului ascendent rotativ al supercelulei.

Formarea norului de pîlnie: Pe măsură ce curentul ascendent al supercelulei continuă să crească în intensitate, aerul cald și umed este aspirat în sus, iar aerul rece și uscat este împins în jos. Această mișcare complexă provoacă formarea unui nor de pîlnie. Norul de pîlnie este un semn clar că o tornadă ar putea să se formeze în curînd. Este vizibil ca o coloană de nori în formă de con care coboară din baza supercelulei.

Atingerea solului: Dacă curentul ascendent este suficient de puternic și presiunea aerului scade suficient de mult, norul de pîlnie se extinde și atinge solul, devenind o tornadă. La acest punct, vînturile pot atinge viteze extrem de mari, uneori depășind 480 km/h și provocînd pagube majore în calea lor.

Înțelegerea procesului de formare a tornadelor este foarte importantă pentru prognoza meteo și siguranța publică. Meteorologii folosesc tehnologie avansată, cum ar fi radarul Doppler, pentru a monitoriza dezvoltarea supercelulelor și pentru a detecta semnele unui mezociclon. Identificînd devreme condițiile propice pentru tornade, meteorologii pot să emită avertismente pentru zonele afectate, astfel încît oamenii să se pregătească sau chiar să evacueze zona.

Tornadele sînt unele dintre cele mai imprevizibile și periculoase fenomene meteorologice.

De unde vin aceste furtuni violente și imprevizibile? De ce distrug unele clădiri, dar le lasă pe altele din apropiere neatinse? Și există vreo modalitate prin care meteorologii ar putea oferi oamenilor aflați direct în calea lor un pic mai mult avertisment? Anumite condiții fac tornadele mai probabile. Deci, în acest fel, ele sînt oarecum previzibile. Dar nimeni nu știe vreodată cînd, unde, cît de intense vor fi și cîte tornade va crea o furtună.

Condițiile sînt propice pentru tornade atunci cînd aerul devine foarte instabil, iar vînturile la diferite altitudini suflă în direcții diferite sau la viteze diferite — o condiție numită forfecare a vîntului. Primul rezultat este o furtună puternică.

În interiorul unui nor mare de furtună, aerul cald și umed se ridică, în timp ce aerul rece coboară, împreună cu ploaie sau grindină. Toate aceste condiții pot duce la curenți de aer care se rostogolesc și se învîrt în interiorul norului. Deși această coloană de aer rotativă începe să fie orizontală, poate deveni ușor verticală și poate coborî din nor. Cînd atinge solul, se formează o tornadă și poate mătura orice se află în calea sa.

Vînturile din interiorul coloanei rotative a unor tornade sînt cele mai rapide de pe Pămînt. Au fost înregistrate viteze de peste 480 km/h. Uneori, coloana de aer rotativă se ridică de la sol, apoi atinge din nou pămîntul la o anumită distanță de-a lungul traseului său. Totul pare foarte aleatoriu.

Este dificil de măsurat direct vînturile dintr-o tornadă, așa că ele sînt evaluate în funcție de cantitatea de daune pe care o provoacă. Meteorologii folosesc o scară pentru a descrie intensitatea tornadelor pe baza daunelor.

Cea mai mortală tornadă din istoria lumii a fost tornada Daulatpur–Saturia din Bangladesh, pe 26 aprilie 1989, care a ucis aproximativ 1.300 de oameni.

În istoria Bangladeshului, cel puțin 19 tornade au ucis fiecare peste 100 de persoane, aproape jumătate din totalul la nivel mondial.

Preluat de la: Noi.md