Se ştie despre banane că sănătoase pentru că au mult potasiu şi fibre. Potasiul ajută la menţinerea sănătăţii cardiovasculare, iar fibrele sînt utile pentru o digestie sănătoasă. Potasiul funcţionează împreună cu sodiul pentru a regla echilibrul hidric al organismului şi a normaliza ritmul cardiac. Mineralul acţionează în interiorul celulelor, iar sodiul doar în afara acestora.
Funcţiile nervoase şi musculare sînt afectate atunci cînd echilibrul sodiu-potasiu este stricat. Hipoglicemia – nivelul scăzut de zahăr din sînge – duce la pierderi de potasiu, la fel şi posturile îndelungate şi diareea severă. Stresul mental şi cel fizic duce la o deficienţă de potasiu.
Deşi nicio doză zilnică de potasiu nu a fost stabilită, se consideră că între 4,7 grame este un aport zilnic suficient pentru un adult sănătos. O banană de mărime medie conţine 450 de miligrame de potasiu. Aşadar, dacă vă plac bananele puteţi obţine întreaga doză de potasiu consumînd zece fructe în fiecare zi. Potasiul ajută creierul să primească mai mult oxigen, scade tensiunea arterială şi reduce rissul de boli cardiovasculare şi de atac vascular-cerebral. Totodată, ajută organanismul să elimine deşeurile. Persoanele care obişnuiesc să bea multă cafea se pot trezi în situaţia în care se simt obosiţi din pricina pierderilor de potasiu. Creşterea consumului de potasiu concomitent cu reducerea aportului de sodiu alimentar poate fi de folos în reducerea incidenţei bolilor cardiovasculare. Bananele mai conţin, printre altele, cantităţi importante de vitamina B6, vitamina C, vitamina A şi magneziu.
În literatura de specialitate se menţionează că bananele reduc riscul de apariţie a cancerului de colon, de sîn şi a carcinomului renal
Pe de altă parte, bananele conţin carbohidraţi în cantităţi crescute, comparativ cu alte fructe – 23 de grame, la 100 de grame – astfel că, în exces, bananele aduc un aport mare de calorii.
Persoanele cu insuficienţă renală nu ar trebui să mănînce alimente bogate în potasiu. În mod normal, excesul de potasiu este eliminat de rinichi. Dacă rinichii nu funcţionează cum trebuie şi nu pot elimina potasiul în exces din sînge, poate fi fatal.
Betablocantele, medicamente prescrise în mod obişnuit în bolile de inimă, pot determina creşteri ale nivelului potasiului în sînge, astfel că bananele ar trebui consumate cu moderaţie de aceşti pacienţi. La fel şi medicamentele antiinflamatoare nesteroidiene şi diureticele pot cauza creşteri ale nivelului de potasiu.
Bananele pot declanşa migrene la anumite persoane, astfel că pentru cei care experimentează dureri de cap frecvente se recomandă să nu consume mai mult de o jumătate de banană pe zi.
Preluat de la: Noi.md