De ce e bine să consumi un măr pe zi. Cel puțin 4 beneficii pentru organism

 O vorbă din popor spune că un măr pe zi ține doctorul la distanță. Așa și este! Merele au foarte multe beneficii pentru sănătatea noastră și ar trebui să le introducem în dietă. Iată de ce e bine să consumi un măr pe zi. Beneficiile sunt uimitoare, scrie stiridinlume.ro.

De ce e bine să consumi un măr pe zi
Merele sunt unele dintre cele mai sănătoase fructe pe care le putem consuma și, indiferent de soi, acestea au în comun majoritatea substanțelor nutritive. Ceea ce diferă, într-o măsură mai mică sau mai mare, este conținutul de zahăr, care poate crește cu până la 16% în cazul merelor dulci.

Merele conțin peste 80% apă, acizi organici, substanțe pectice, vitamine precum A, C, B1, B2, B3, B6, B9 și E, fier, calciu, fosfor, magneziu, iod și potasiu. Nu trebuie uitate nici fibrele, flavonoizii și faptul că merele au foarte puține calorii.

Un măr, de aproximativ 200 de g, are următoarele valori nutritive:
95 de calorii
25 de g de carbohidrați
4 g de fibre
Vitamina C: 14% din doza zilnică recomandată
Vitamina K: 5% din doza zilnică recomandată
Potasiu: 6% din doza zilnică recomandată
Consumul unui măr pe zi poate aduce beneficii multiple organismului
Consumul unui măr pe zi poate aduce beneficii multiple organismului

Sistemul digestiv
Fibrele și substanțele nutritive din mere echilibrează digestia, calmează indigestiile sau infecțiile intestinale. Mai mult, acestea pot avea efect asupra constipației, diareei, inflamațiilor intestinale și dizenteriei.

Acizii din mere sunt benefice și asupra proceselor chimice din stomac, în special în ceea ce privește alimentele greu digerabile și cele care intră rapid într-un proces de putrefacție. Merele curăță intestinele de resturi alimentare și detoxifică întregul sistem digestiv.

Sistemul cardiovascular

Persoanele cu risc de boli cardiovasculare pot consuma cu încredere merele. Acestea echilibrează tensiunea arterială și țin sub control nivelul colesterolului. Merele pot preveni multe afecțiuni cardiovasculare, precum hipertensiunea, infarctul, arteroscleroza și trombezele sau cheagurile de sânge.

Unele studii au arătat că quercitina, unul dintre flavonoizii prezenți în mere, are efecte pozitive asupra inimii și a arterelor. Mai mult, efectele se extind și asupra sistemului nervos, merele îmbunătățind circulația sângelui și oxigenarea corespunzătoare a creierului.

Sistemul osos
Merele sunt o soluție bună și în cazul întăririi oaselor și îmbunătățirea densității osoase. Multe studii au demonstrat că un flavonoid prezent în mere, este benefic în prevenirea apariției osteoporozei.

Merele sunt indicate să se consume și în cazul unei răceli sau a gripei (se pot adăuga feliuțe de măr în ceai), bronșită sau infecții urinare. Mai mult, acestea sunt sănătoase și pentru inichi și vezica biliară, împiedicând formarea calculilor biliari sau a pietrelor la rinichi. Fiind bogate în apă, merele asigură hidratarea necesară organismului.

Sistemul imunitar
Bogăția de antioxidanți, vitamine și minerale este o mină de aur pentru sistemul imunitar. De aceea, consumul merelor poate asigura o mare parte din necesarul zilnic de nutrienți. Mai mult, acest fruct este antiseptic și antibacterian, putând fi un bun aliat în lupta cu infecțiile interne sau externe.

Acestea omoară până la 80% dintre bacteriile din cavitatea bucală, așa că te poți baza pe ele în cazul cariilor, inflamațiilor sau a respirației urât mirositoare. 


Preluat de la: Timpul.md