De câte mii de lei are nevoie un moldovean pentru un trai modest

Circa 2 100 de lei. Atât este nevoie, în mediu, pentru un trai modest, dar decent. Potrivit Biroului Naţional de Statistică valoarea medie a minimumului de existenţă în primul semestru al anului este de 2 082 de lei, cu aproape 3 la sută mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Coşul minim al locuitorilor din oraşe este cu 10 la sută mai mare decât a celor din sate.

În municipiile Chişinău şi Bălţi, de exemplu, este de 2 mii 235 de lei. În oraşe mici, coeficientul este de 2 043 de lei, iar la sate este de 2 030 de lei. 

Pentru comparaţie, alocaţia medie a pensionarilor, la 1 iunie, era de 2 013 lei, şi nici măcar nu le asigura acestora minimul necesar pentru viaţă. Specialiştii spun că valoarea coşului de consum a crescut din cauza secetei şi a restricţiilor economice impuse de pandemie.

ANDREI DUMBRĂVEANU, doctor în sociologie:„Autorităţile au mimat o bunăstare prin adăugarea la surplusul de salarii sau la pensii pentru persoanele social-vulnerabile, ceea ce de fapt nu acoperă creşterea continuă a coşului minim de consum „

Oamenii spun că primă jumătate a anului a fost una grea pentru ei. Potrivit lor, minimumul de existenţă calculat de către autorităţi nu întruneşte necesităţile pe care le au zi de zi.

„Minim 10 mii de lei. Mai puţin nici nu putem calcula. ..Taxele sunt aceleaşi, dacă stai în chirie, se mai adaugă 2,3 mii de lei.”

„Preţurile cresc în fiecare an, aşa că nu pot spune că e mai bine. Pensiile şi salariile sunt mici. În general, este greu.”

„Pensiile s-au mărit cu trei la sută, dar preţurile, cu 15 la sută. Cum este posibil? Preţurile cresc mai mult decât pensiile şi salariile.”

În sate e la fel de greu, spun oamenii.

„Roadă nu-i, nimic nu-i. Adică probleme sunt multe. Cred că nici în oraş nu e mai bine, cu atât mai mult cu cât nici de lucru nu este. Foarte complicat a fost.”

Datele Biroului Naţional de Statistică mai arată că minimumul de existenţă în cazul copiilor nici nu ajunge la 2 mii de lei.


Preluat de la: Publika.md