Într-un studiu recent efectuat, au fost implicați 40 de adulți sănătoși cu vârste începând de la 50 de ani (jumătate aveau sub 65 de ani și jumătate peste). Participanții au fost supuși la o serie de teste pentru a evalua abilitățile lor de a merge și de a menține echilibrul.
De asemenea, s-au efectuat exerciții pentru a măsura forța genunchilor. Pentru a obține rezultate cât mai precise, studiul a exclus persoanele cu probleme de sănătate care ar putea afecta mersul sau echilibrul, precum și pe cele cu o greutate prea mare. Dr. Kenton Kaufman, Ph. D., autorul principal al studiului și director al Laboratorului de Analiză a Mișcării de la Clinica Mayo declară: „Echilibrul este o măsură importantă, deoarece, pe lângă forța musculară, necesită aport din partea vederii, a sistemului vestibular și a sistemelor somatosenzorial.” Participanții la studiu au fost rugați să stea pe niște plăci speciale, timp de 30 de secunde pentru fiecare poziție. Aceste plăci măsurau cât de multă forță exercitau picioarele lor pe sol, oferind astfel informații despre stabilitatea lor. Testele au inclus diferite poziții: în picioare, cu ambele picioare pe pământ și ochii deschiși, apoi cu ochii închiși, și în final stând pe un singur picior, atât pe cel dominant, cât și pe cel nedominant, cu ochii deschiși. Studiul a arătat că abilitatea de a sta pe un picior, mai ales pe cel pe care nu-l folosim în mod normal, scade cu vârsta. Odată cu înaintea în vârstă, oamenii au reușit să stea în echilibru pe un picior din ce în ce mai puțin timp. Scăderea a fost mai mare pentru piciorul pe care îl folosim mai rar. În medie, am pierdut aproximativ 2,2 secunde la fiecare 10 ani pentru piciorul nedominant și 1,7 secunde pentru cel dominant. Mușchii noștri încep să se micșoreze treptat după vârsta de 30 de ani Mușchii noștri încep să se micșoreze treptat după vârsta de 30 de ani. Pierdem aproximativ 8% din masa musculară la fiecare 10 ani. După vârsta de 60 de ani, această pierdere devine și mai rapidă.
Cercetătorii speră că acest test simplu și ușor de făcut acasă îi va determina pe oameni să își verifice cât de puternice le sunt oasele și să își adapteze stilul de viață în funcție de rezultate. Echipa a mai spus: „Această constatare este importantă, deoarece ea nu necesită expertiză specializată, instrumente avansate sau tehnici de măsurare și interpretare. Poate fi realizată cu ușurință, chiar și de către indivizi înșiși.” Kaufman susține că schimbările de echilibru pot arăta un adevărat pericol: „Dacă ai un echilibru slab, ești în pericol de a cădea, indiferent dacă te miști sau nu. Căderile reprezintă un risc sever pentru sănătate, cu consecințe grave.” Un studiu efectuat în anul 2022 a demonstrat că abilitatea de a sta pe un picior poate fi un indicator al sănătății tale generale. Dacă nu poți face asta timp de 10 secunde, ar trebui să fii mai atent la sănătate. Autorul studiului, Dr. Claudio Gil Araújo, de la Clinica de Medicină a Exercițiului CLINIMEX din Rio de Janeiro a precizat: „Avem frecvent nevoie să ne menținem echilibrul pe un singur picior pentru a ieși din mașină, a urca sau a coborî o treaptă, ori în alte activități de zi cu zi. Pierderea acestei abilități sau teama de a o practică este legată de scăderea autonomiei și, în consecință, de reducerea activității fizice. Cu alte cuvinte, acest lucru poate duce la probleme în lanț”.
Experții consideră că îmbunătățirea forței fizice, flexibilității, posturii și echilibrului pot contribui semnificativ la o îmbătrânirea sănătoasă și la menținerea independenței la vârste înaintate, scrie adevarul.ro. Caroline Idiens, o antrenoare de fitness din Marea Britanie susține că echilibrul este un indicator al bunăstării fizice și al sănătății cognitive. Aceasta ne oferă câteva încradrări de vârstă și timp, pentru a identifica în ce stadiu suntem. Dacă ai sub 40 de ani, ar trebui să poți sta pe un picior timp de 43 de secunde. Dacă ai 40 de ani, trebuie să reziști timp de 40 de secunde. Dacă ai 50 de ani, poți rezista până la 37 de secunde. Dacă ai 60 de ani, este indicat să reziști 18-19 secunde într-un picior. Dacă ai 70 de ani, trebuie să te încadrezi de la 10 secunde până la 15 secunde. Cei de 80 de ani sau mai mult, trebuie să stea peste 5 secunde.
Preluat de la: Timpul.md