Cum facem diferența între mîncarea de calitate și cea contrafăcută

Există alimente falsificate?

Cuvîntul „falsificat” înseamnă a produce un lucru asemănător cu altul, cu scopul de a păcăli și de a cîștiga bani. În cazul alimentelor, falsificarea are dublu impact: cheltuiești mult pe mîncare proastă, iar consumul unor produse contrafăcute îți poate afecta sănătatea.

Alimentele cel mai des falsificate sînt uleiul de măsline și parmezanul, urmate de vin și băuturi alcoolice. De ce se apelează la aceste practici?

Produsele de calitate au un preț ridicat pentru că materiile prime din care se obțin sînt limitate ca și cantitate. Apoi este nevoie timp pentru maturare/fermentare la brînzeturi, șampanie, jambon, aspect care crește și mai mult prețul. Nu e de mirare că există ulei extravirgin de măsline care conține ulei de floarea-soarelui sau de rapiță, iar brînza tip parmezan este „învechită” cîteva săptămîni, în loc de 2-3 ani.

O altă condiție a produselor de calitate este ca ingredientele să provină din zone geografice speciale și să fie obținute după rețete tradiționale. Indicative precum „origine geografică protejată” sau „produs cu origine controlată” garantează calitatea și impun un preț pe măsură.

Cum ne dăm seama că un produs e contrafăcut? Primul semn de suspiciune sînt etichetele care nu precizează proveniența ingredientelor și locul de producție. Apoi folosirea unor termeni generali în spatele cărora se pot ascunde ingrediente de proastă calitate, este un nou semn de neîncredere. Cînd cumpărăm ulei de măsline presat la rece trebuie să știm de unde provin măslinele și cine l-a fabricat.

În dorința de a obține produse cat mai ieftine, industria alimentară se pretează la metode care pot creea consumatorului iluzia calității. Din această competiție nedreaptă vor fi afectați producătorii artizanali, care fac produse de calitate în cantități limitate. Dacă nu ai volume mari, multe supermarketuri nu-ți vor lista produsul. Ori volume mari înseamnă producție industrială și calitate scăzută, greu de luptat cu asta!

Și noi, consumatorii, sîntem vinovați, ne mulțumim cu brînză TIP parmezan pentru că e mai ieftină și cu ulei de măsline, indiferent că este extravirgin sau în amestec. Marketingul alimentar este construit pe iluzia calității și a sănătății. Însă nimeni nu ne poate scoate banii din buzunar cu forța.

Faceți efortul să citiți etichetele cu atenție și cheltuiți pe produsele care își respectă cu adevărat promisiunea transparenței și calității. Mai bine mai puțin și mai scump, în felul ăsta ne protejăm sănătatea și susținem producătorii cu adevărat responsabili.


Preluat de la: Noi.md