Cum a comentat Moscova posibilitatea aderării Moldovei la UE fără teritoriul Transnistriei

Așa afirmă reprezentantul oficial al MAE al Rusiei, Maria Zaharova, care a comentat la solicitarea unui jurnalist declarația Președintelui Republicii Moldova Maia Sandu despre posibilitatea aderării țării la UE fără teritoriul Transnistriei, transmite Noi.md.

Maria Zaharova a remarcat că discuția despre fezabilitatea aderării Moldovei la UE cu sau fără Transnistria se desfășoară de mult timp la Chișinău.

„Declarația Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, confirmă încă o dată că Chișinăul, în speranța realizării „visului european”, dacă este necesar, este gata să abandoneze perspectiva soluționării problemei transnistrene. Probabil, soluționarea acestei probleme nu se numără printre principalele priorități ale Chișinăului, iar Transnistria este considerată de conducerea Republicii Moldova aproape ca un obstacol în calea intrării Moldovei în UE. În același timp se întreprind acțiuni pentru implicarea forțată a Tiraspolului în viitoarele negocieri dintre Chișinău și Bruxelles”, a subliniat reprezentantul oficial al Ministerului de Externe al Rusiei.

Potrivit acesteia, însăși discuția pe această temă la Chișinău demonstrează profunzimea problemei transnistrene, gradul de scindare între malurile Nistrului.

„Se pare că ceea ce este nevoie acum, mai mult decît declarațiile, este un dialog real între părți, care să vizeze întărirea încrederii reciproce și soluționarea problemelor stringente de interacțiune, desigur, cu asistența internațională/ Rusia, în calitate de mediator și garant în procesul de reglementare transnistreană, este gata să asiste în acest sens, atît în ​​formatul „5+2”, cît și în cadrul negocierilor bilaterale”, a subliniat Maria Zaharova.

Anterior, Președintele Republicii Moldova Maia Sandu a menționat că autoritățile țării ar dori să rezolve conflictul transnistrean pe cale pașnică înainte de aderarea țării la Uniunea Europeană.

„Vrem să putem reintegra țara în mod pașnic înainte de a adera la UE. Autoritățile au căutat în primul rînd să mențină pacea și asta vom face în continuare pentru a preveni destabilizarea, care ar crea o amenințare la adresa securității Moldovei”, a spus Maia Sandu.

Potrivit acesteia, autoritățile fac tot posibilul pentru a ajuta locuitorii din partea stîngă a Nistrului. În procesul de reintegrare, autoritățile intenționează să țină cont de interesele locuitorilor din Transnistria.

„Asta ne dorim, dar totul depinde nu numai de noi. În funcție de situație sau într-un scenariu mai puțin optimist, există și posibilitatea aderării la UE în două etape. Mai întâi malul drept al Nistrului, apoi cel stîng. Cetățenii noștri de pe malul stîng vor vedea cum se îmbunătățește viața, vor dori și ei să intre în UE”, a menționat Maia Sandu.


Preluat de la: Noi.md