Culesul gutuilor este în toi. Ce recoltă se așteaptă în acest an

S-au copt gutuile autohtone, iar culesul fructelor este în toi. Potrivit estimărilor făcute de Ministerul Agriculturii, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, roada din acest an va fi cu zece la sută mai mică decât anul trecut. Respectiv, prețul unui kilogram de fructe va fi mai mare cu aproximativ zece lei. Acest lucru nu le împiedică, însă, pe unele gospodine să pregătească provizii din ultimele delicii ale toamnei. 

Serghei și Ana Ciobanu din satul Horodiște, raionul Călărași au o livadă de gutui pe aproximativ un hectar. Acum cinci ani femeia a venit cu ideea de a planta livada, iar în acest an, ea spune că se așteaptă la cea mai bogată roadă de până acum.

”Avem o roadă, după cum vedeți, frumoasă. Noi suntem bucuroși de această roadă. La noi fructele sunt frumoase, calitative. Nu au pete, nu au vierme. Pe asta și se cunoaște că au fost îngrijite bine”.

Cel care a avut grijă ca fructele să nu fie afectate de secetă a fost Serghei, care a muncit din greu în livadă. Bărbatul spune că va strânge în jur de patru tone de fructe.

”Ca să nu pierdem roada, ne-am străduit să o udăm la tulpină. Oleacă de muncă este, dar rezultatul se vede care-i. Muncești bine, rezultat bun”. 

Agricultorii spun că vor vinde gutuile la piața locală. Cheltuielile au fost mari, însă, speră să le recupereze.

”Prețul este mai mare comparativ cu anul trecut. Chiar am observat că pe piață nu este ca anul trecut multe gutui. Sunt foarte rare. Noi o realizăm la preț bun. „

Iar unele gospodine au început să prepare compot şi dulceaţă din gutui. În familia Chicu din Horodişte aceste fructe sunt preferate de toţi.

”La noi se folosește și sucul și fructele. Mie îmi place să pun și mintă, are o aromă foarte gustoasă și vitaminoasă. Ca să obținem o astfel de dulceață pregătesc așa, la un kilogram de gutuie, pun un kilogram de zahăr, un pahar de 200 de grame de apă și suc de lămâie, în dependență cum fiecare își dorește”.

La piață, un kilogram de gutui ajunge să coste în jur de 20 de lei, iar direct de la producător costă 15 lei. Potrivit reprezentanților Ministerului Agriculturii suprafețele de livezi de gutui s-au extins la noi în ţară. Anul trecut, de pe o mie hectare s-au strâns aproape trei mii de tone de fructe.


Preluat de la: Publika.md