Cubanezi, solicitanți de azil în R. Moldova, reținuți pe malul Prutului

Planul acestora a fost deconspirat de către polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale SUD, după implementarea unor acțiuni specifice de securitate la frontiera de stat.

În dimineața zilei de 3 mai 2024, patrula mobilă a Sectorului Poliției de Frontieră Brînza a observat un grup de persoane care înainta, pe jos, spre linia de frontieră moldo-română. Polițiștii de frontieră au utilizat drona și sistemul de termoviziune în monitorizarea acțiunilor și identificarea exactă a locației, după o încercare a persoanelor de a fugi și de a se ascunde în vegetație.

În cadrul măsurilor de reținere, persoanele nu s-au supus somațiilor legale, iar una dintre ele a reușit treacă înot peste rîul Prut, în România. În acest sens, au fost alertate autoritatea de frontieră române cu privire la acest incident și au inițiat acțiuni de căutare pe ambele maluri de Prut.

La verificarea străinilor la fața locului, polițiștii de frontieră au stabilit că toți sînt cetățeni ai Republicii Cuba cu vîrste cuprinse între 21 și 53 de ani, dețineau asupra lor documente temporare de solicitanți de azil pe teritoriul Republicii Moldova.

În fapt, polițiștii de frontieră din cadrul Direcției regionale SUD documentează cazul sub aspectul săvîrșirii infracțiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat. Persoanele au fost transmise la Inspectoratul General pentru Migrație, în vederea aplicării în privința lor a custodiei publice pe o perioada de 30 de zile, după care expulzarea din Republica Moldova.


Preluat de la: Noi.md