Un nou record al infecțiilor cu coronavirus a fost anunţat astăzi în România. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 777 de cazuri noi, din 19097 de teste efectuate. Acesta fiind cel mai mare număr de teste făcute până acum, anunţă digi24.ro.
Până astăzi, 16 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 35.003 de cazuri de îmbolnăvire cu COVID-19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 24.335 au fost externate, dintre care 22189 de pacienți vindecați și 2.146 de pacienți asimptomatici, externați la 10 zile după depistare.
Totodată, până în prezent, 757 de pacienți cu test pozitiv au fost externați la cerere.
Până astăzi, 1971 persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat.
Preluat de la: Publika.md