COZI la ANTA. Transportatorii au mers să-şi ia autorizaţii pentru a reîncepe exportul în Rusia

După aproape două luni de inactivitate, administratorii companiilor de transport de marfă vor să reînceapă exportul în Rusia. Zeci de oameni s-au adunat în faţa Agenţiei Naţionale pentru Transport Auto pentru a primi încă 4 000 de autorizaţii pentru reluarea curselor de mărfuri. În total, în acest an vor fi eliberate 16 000 de astfel de acte permisive.

Potrivit administratorilor companiilor de transport, acestea sunt prea puţine, iar pierderile sunt prea mari.

Alexandrina Slusari administrează o companie cu nouă TIR-uri pentru marfă, dintre care şapte efectuează rute în Rusia. Femeia spune că lipsa autorizaţiilor îi pune afacerea pe brânci. Astfel, exportatorii apelează la serviciilor companiilor străine, pentru a-şi transporta marfa.

„După ce s-au terminat autorizaţiile noi am mai avut pentru o cursă. Noi stă pe parcări de aproape două luni. Segmentul acesta de transport l-am dăruit transportatorilor din Belarusia, din Ucraina şi o noutate pe piaţa noastră, transportatorii uzbeci care sunt foarte mici la preţ”, a menţionat Alexandrina Slusari, administrator companie de transport.

În aceeaşi situaţie sunt şi alţi transportatori.

„Am venit de la ora 02:00. Întreţinerea maşinii la fel costă foarte mult, inspectorii au cerinţe ca maşinile să fie într-o stare tehnică bună. Pentru asta trebuie investiţi mulţi bani, dar apoi, din cauza unei hârtii, nu putem porni pe rută. Însă banii i-am învestit şi maşinile stau parcate”, Serghei Zob, administrator companie de transport. 

Problema autorizaţiilor apare în fiecare an. Toamna trecută, transportatorii au protestat în faţa Guvernului şi Parlamentului, dar soluţii pe termen lung aşa şi nu au fost găsite. Astfel, autorizaţiile sunt vândute pe piaţa neagră.

„Se vând în continuare autorizaţii pe piaţa neagră? Da. – Cu ce preţ? – Care le-au cumpărat cu 500, care cu 400, depinde. În ce perioadă? – Acum. Nu sunt cantităţile care erau înainte, acum sunt mai atenţi, dar se vând”, a spus Silvia Vîntu, preşdeinta Asociaţiei Internaţionale de Transport Auto.

Reprezentanţii ANTA spun că rolul lor este doar să distribuie autorizaţiile. Însă numărul acestora este stabilit în comun de către autorităţile noastre şi cele din Rusia.

„Totul este stabilit la comisie, la nivel mai înalt. Noi doar suntem organ executor care eliberează strict cota care este alocată”, a menţionat Alexandru Mursa, specialist principal Direcţia Servicii Publice ANTA.

Responsabilii de la Ministerul Economiei şi Infrastructurii spun că pentru a satisface necesităţile transportatorilor ar fi nevoie de aproximativ 22 de mii de autorizaţii de export pe piaţa rusă.

„Sperăm că în luna septembrie, cel târziu, să organizăm o comisie mixtă nouă cu Ministerul rus al Transportului în cadrul căreia vom ridica întrebarea cotei suplimentare a autorizaţiilor pentru anul curent şi respectiv, majorarea cotei de autorizaţii pentru anul viitor”, a declarat Iulian Postică, secretar de stat la Ministerul Economiei.

Anul trecut au fost oferite 15 mii de autorizaţii pentru transportul de marfă în Rusia. Pentru că acestea au fost insuficiente, s-au mai dat o mie. În acest an s-a stabilit că vor fi oferite tot 16 mii, dintre care jumătate s-au distribuit deja. După semnarea Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, Rusia a instituit autorizaţii pentru transportul de mărfuri din Moldova.


Preluat de la: Publika.md