Partidul „Democrația Acasă” a participat la consultările cu Maia Sandu privind desemnarea prim-ministrului Republicii Moldova. După discuții, formațiunea și-a exprimat dezacordul și indignarea față de modul în care Președinția gestionează acest proces și a declarat că nu va susține Guvernul Munteanu.
„Faptul că doamna Maia Sandu a întocmit lista de candidați nu a fost o excepție, ci un stil de conducere: președintele face listele, președintele le face campania electorală si tot președintele numește premierul, fără să se consulte cu partidele parlamentare, în răspăr cu legislația RM, și fără niciun respect față de decizia suverană a poporului. Conform art. 98 din Constituție, doar „după consultarea fracțiunilor parlamentare, președintele RM desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru”.
Prin faptul că doamna Maia Sandu a numit premierul cu o săptămâna înainte de consultări, nu a arătat doar lipsă de respect față de Constituție, ci indică direcția politică: Republica Moldova va fi condusă de la Președinție, ignorând Parlamentul. Guvernul devine emanația Președinției, nu emanația Parlamentului, așa cum prevede legislația în vigoare.
Această flagrantă încălcare a spiritului și literei Constituției RM este un grav avertisment: Republica Moldova se îndreaptă mai degrabă spre Est, și nu spre Vest, iar Președinția Republicii Moldova începe să semene cu Kremlinul, nu cu instituțiile similare din Uniunea Europeană.
Cetățenii RM au votat pentru Democrație, pentru Europa și pentru România, nu pentru Dictatură, Eurasia și Federația Rusă”, a spus Vasile Costiuc.
Preluat de la: Timpul.md