Coronavirusul a suferit aproape 200 de mutații din momentul în care a fost depistat la sfârșitul anului trecut, ceea ce demonstrează că virusul se adaptează la gazdele umane. La această concluzie au ajuns oamenii de știință de la Institutul de Genetică de la UCL, după ce au analizat mostrele prelevate de la peste 7500 de bolnavi de COVID-19.
Aceleași mutații au fost depistate în diferite colțuri ale lumii, ceea ce sugerează că virusul a fost transmis la scară largă în toată lumea încă de la începutul pandemiei.
Cercetătorii nu au stabilit încă originea coronavirusului sau dacă mutațiile l-au făcut mai mult sau mai puțin letal sau contagios. Aproximativ 3,8 milioane de oameni din toată lumea s-au îmbolnăvit de COVID-19, iar peste 260 de mii au murit. Virusul s-a răspândit în peste 210 țări și teritorii.
Preluat de la: Publika.md