Cel puţin 15 persoane au murit, iar altele au fost rănite în urma unor explozii produse în Coreea de Nord, în apropierea frontierei chineze, afirmă surse citate de agenţia Associated Press şi de publicaţia Daily NK.
Presa oficială din Coreea de Nord nu a transmis nimic despre acest incident, dar, conform unor grupuri de monitorizare, deflagraţiile ar putea fi rezultatul unor scurgeri de gaz, relatează digi24.ro.
Imaginile au fost difuzate de Wang Bo, un agent de turism care le-a filmat luni, din oraşul chinez Changbai, situat în apropierea frontierei nord-coreene. „Eu am observat exploziile, erau şi alţi oameni care le-au văzut. Nu cunoaştem cauzele”, a declarat Wang Bo.
Potrivit publicaţiei Daily NK, cu sediul în Coreea de Sud, 15 persoane au murit în urma exploziilor, iar altele sunt rănite, două fiind în stare critică.
Autorităţile nord-coreene depun eforturi pentru curăţarea rapidă a zonei afectate.
Ministrul sud-coreean al Reunificării verifică informaţiile despre incident.
Preluat de la: Publika.md