Acestea au fost primele intervenții arheologice preventive realizate vreodată pe această peninsulă, situată pe malul sudic al rîului Meria, la doar 70 de metri de țărm.
Zona de săpătură, situată la poalele versantului nordic al unei mici promontorii stîncoase cu vedere spre golful Meria, a scos la iveală un substrat de șist care iese la suprafață în partea superioară a terenului și coboară brusc spre cursul de apă, formînd o ruptură accentuată vizibilă chiar sub zona excavată.
Atenția cercetătorilor a fost imediat atrasă de prezența unor mari blocuri de șist, unele avînd pînă la 1,50 metri lungime, amplasate aparent haotic, dar clar intenționat, pentru a forma un mic terasament din piatră.
Acești monoliți, nelegați cu mortar, par să fi fost amplasați la baza unui sistem de terase, ulterior acoperit cu un strat subțire de sedimente hidromorfe, probabil rezultate în urma revărsării pîrîului.
Peste acest prim strat, arheologii au descoperit niveluri alternative de pietre, în principal din șist fisurat, și depuneri argiloase, care au format o platformă pavată, lată de 4 pînă la 6 metri și lungă de cel puțin 13 metri.
Această construcție, cu o grosime de pînă la 80 de centimetri, se sprijină direct pe roca de bază și pare să fi avut ca scop cîștigarea de teren asupra albiei rîului. Pe marginea sa nordică, blocuri mai mari au fost folosite ca contraforți pentru a consolida structura.
Tanto pe suprafața de piatră, cît și în baza construcției au fost descoperite aproximativ zece gropi de pari – urme ale unor structuri de lemn dispărute. Aceste cavități, variind ca diametru și adîncime, indică existența unei suprastructuri din lemn fixate pe platformă.
Deși amploarea redusă a săpăturilor nu permite o reconstituire precisă a planului inițial, cercetătorii presupun că ar fi putut fi parte a unui debarcader ridicat, care facilita acostarea și încărcarea bărcilor.
În ciuda aspectului său rudimentar, construcția reflectă un nivel tehnic avansat: transportul și amplasarea blocurilor de șist într-un mediu umed ar fi necesitat un efort logistic considerabil și cunoștințe specializate. Poziționarea strategică, precum și prezența unei structuri din lemn, sugerează că ar fi fost vorba de un chei, eventual un ponton sau o zonă de descărcare, asociată transportului maritim.
Pe sit au fost descoperite peste o mie de fragmente ceramice, ale căror studii ar putea aduce lumină asupra unei perioade puțin cunoscute a arheologiei corsicane: Antichitatea tîrzie. De asemenea, au fost identificate aproximativ o sută de obiecte metalice, printre care se remarcă cuie din bronz, a căror rezistență la oxidare în mediu salin confirmă ipoteza că au făcut parte dintr-o structură din lemn. Au fost descoperite și unelte de pescuit, completînd astfel o colecție ce indică o activitate maritimă.
Dar, poate cel mai promițător aspect al acestei descoperiri este potențialul său geoarheologic. După cum explică Marc-Antoine Vella (Inrap), intervențiile în vechile zone de coastă sînt excepționale în Corsica, iar acest sit oferă o oportunitate unică de a reconstrui evoluția peisajului. Analizele palinologice și malacologice, împreună cu studiul ecofactelor, vor permite cercetătorilor să descifreze dinamica fluvială și costieră în care s-a aflat acest posibil port.
Săpăturile de la Meria marchează un moment de cotitură din mai multe motive: sînt primele intervenții preventive din Cap Corse, au scos la iveală o structură portuară necunoscută pînă acum și oferă pentru prima dată un context stratigrafic bine conservat pentru studierea Antichității tîrzii pe insulă.
Preluat de la: Noi.md