Deși nu era anunțat în căutare de autoritățile moldovenești la momentul reținerii, Constantin Țuțu este cercetat penal în R. Moldova într-un dosar comasat privind trafic de influență și îmbogățire ilicită, aflat pe rol la Judecătoria Chișinău încă din 2020. Ultima ședință de judecată fusese planificată pe 16 iulie 2025, dar nu este clar dacă aceasta a avut loc.
Țuțu a mai fost condamnat în mai 2024 la cinci ani de închisoare pentru vătămare intenționată medie a integrității corporale în dosarul crimei din 2012 din Codrii Orheiului, însă a fost eliberat în baza unei amnistii. De asemenea, a fost vizat într-un control al Serviciului Fiscal privind venituri nedeclarate, însă a cîștigat procesul împotriva Fiscului în aprilie 2024.
În ciuda interdicțiilor și a sechestrului pus pe casa sa din Chișinău, Țuțu a continuat să afișeze pe rețelele sociale un stil de viață opulent, cu motociclete de lux și vacanțe costisitoare. În 2022, ar fi obținut o nouă identitate în Romînia, sub numele Andrie Sîli.
Revenirea sa în R. Moldova va fi cu siguranță urmărită îndeaproape de autorități, presă și opinia publică.
Preluat de la: Noi.md