Confuzie totală după moartea lui Maradona. Mulți fani s-au grăbit să o plângă pe Madonna

Diego Maradona a murit, miercuri, la vârsta de 60 de ani, în urma unui stop cardiac, însă asemănarea dintre numele fostului mare fotbalist și cel al celebrei cântărețe Madonna a produs confuzie pe rețelele de socializare.

După ce vestea potrivit căreia Maradona s-a stins a fost confirmată de toate publicațiile internaționale importante, mai multe persoane au crezut că este vorba de Madonna, exprimându-și regretul față de așa-zisul deces al reginei muzicii pop, scrie digisport.ro.

„Nu, Madonna ne-a părăsit foarte devreme”, spune unul dintre numeroasele tweet-uri care circula pe rețeaua de socializare împreună cu o fotografie a cântăreței.

Confuzia nu a scăpat netaxată, astfel că au apărut și glumele legate de aceasta. Au fost utilizatori Twitter care și-au lăsat creativitatea să zboare și au creat mai multe meme-uri despre asta, mai scrie sursa citată.

„Tendințele Twitter de astăzi îmi arată că în lume există trei tipuri de oameni: cei care îl iubesc pe Maradona, cei care îl urăsc pe Maradona și dislexicii care îl confundă cu Madonna”, se arată într-o postare.

„Madonna a văzut că au ucis-o … Madonna a văzut că cei de pe Twitter au dislexie și Maradona a murit”, spune un alt Tweet.


Preluat de la: Publika.md