Conduc cu mintea tulbure! Câți șoferi beți au urcat în acest weekend la volan doar în Sudul Moldovei (VIDEO)

Își pun viața lor, dar și a participanților la trafic, în pericol. Vorbim despre șase șoferi, care au fost prinși în weekend de către Polițiștii din Cimișlia, în comun cu angajații DP Sud a INSP în stare de ebrietate la volan și fără actele necesare ale mijloacelor de transport .

 În primul caz, în satul Mereni a fost stopată o motocicletă condusă de un bărbat de 34 de ani, care nu avea permis de conducere, polița de asigurare și inspecția tehnică expirată. Testat cu aparatul Drager, rezultatul a arătat 1,56 mg/l alcool în aerul expirat.

 În aceeași localitate, un bărbat de 59 de ani, cu o concentrație de 1,19 mg/l alcool în aerul expirat, a fost stopat de agenții de patrulare fiind la ghidonul unui motocultor.

 În localitatea Troițcoe, un bărbat de 45 ani cu o concentrație de 0,77 mg/l alcool în aerul expirat conducea un motocultor.

 Alți trei șoferi au fost trași pe dreapta de polițiști în orașul Cimișlia și localitatea Hîrtop.Fiind testați cu aparatul Drager rezultatele au indicat 0,65 mg/l, 1,05 mg/l și 0,86 mg/l alcool în aerul expirat.


Preluat de la: Publika.md