Concluzia Raportorului PE pentru R. Moldova: Dodon și Chicu, angajați într-un balet declarativ între Bruxelles și Moscova, împănat cu săgeți către București

 

Președintele Dodon și prim-ministrul său, Ion Chicu, par deciși să facă orice, numai nu ceea ce trebuie pentru ca R. Moldova să stea pe drumul său european. De această părere este Dragoș Tudorache, raportorul Parlamentului European pentru R. Moldova, care a adăugat că amândoi sunt angajați într-un balet declarativ între Bruxelles și Moscova, plin de sublinieri naționaliste și împănat cu săgeți către București.

Astfel, sursa a menționat că nu există modalitate mai păguboasă de a construi o politică externă decât „statul în două luntre“ sau crezând că populismele strigate în gura mare mută atenția de la simplul fapt că nu îți respecți cuvântul dat.

„Suntem mulți cei care încercăm din răsputeri să susținem interesele Republicii Moldova la Bruxelles în speranța că promisiunile făcute pentru a doua tranșă din acordul macrofinanciar vor fi împlinite de Chișinău. Le-am scris comisarilor europeni pentru a-i ruga să caute o soluție chiar și pentru a treia tranșă. Am avut discuții cu mulți dintre miniștrii moldoveni și cu liderii parlamentari. Toți m-au asigurat că se depun eforturi ca proiectele de legi din conditionalitățile care se regăsesc în acordul marcofinanciar să treacă prin Parlament. Iar la sfârșitul săptămânii, după ce termenele propriilor angajamente au fost depășite, președintele și premierul susțin fără nicio rezervă că nu sunt de acord cu aceste proiecte și nu-și doresc ca ele sa fie adoptate de către Parlament! Și, mai rău decât atât, că vor ignora chiar și voința Parlamentului în care au majoritate! În același timp, asistăm la reluarea discuțiilor cu Moscova pentru un împrumut financiar ale cărui condiții au fost sancționate de către Curtea Constituțională de la Chișinău”, a precizat raportorul Parlamentului European pentru R. Moldova

Totodată, Dragoș Tudorache a subliniat că demnitarii din fruntea unui stat au o responsabilitate pentru poporul pe care îl conduc. Prin urmare populismul amestecat cu naționalismul de operetă în loc de seriozitate și devotament pentru propriii cetățeni înseamnă să îți ignori acea responsabilitate de demnitate publică.

„Mă aștept ca vorbele să își recapete valoarea lor corectă. Sper să văd în politicienii de la Chișinău coerență și perseverență în demersul lor european. Consider că cea mai mare demnitate la care poate accede un politician nu este funcția pe care o deține temporar, ci capacitatea de a se pune în slujba propriului popor”, a conchis raportorul PE.

Amintim că una din legile pe care R. Moldova trebuie să le aprobe pentru a primi cea de-a doua tranșă în valoare de 30 milioane de euro din partea UE este cea a ONG-urilor. Igor Dodon a declarat că nu o va promulga, iar Ion Chicu a afirmat că prevederile acestei legi sunt inacceptabile și că ar veni în contradicție cu interesele R. Moldova.

https://infoprut.ro/ 


Preluat de la: Timpul.md