Competiție chinologică la Serviciul vamal: Patrupezii s-au descurcat de minune la toate probele. (VIDEO)

Genericul celei de-a patra ediții a Competiției pentru câini, organizate în fiecare an de Serviciul Vamal, este „Împreună în lupta împotriva contrabandei de țigarete și tutun”.

Evenimentul s-a desfășurat în perioada 15-16 octombrie și două zile la rând echipele de câini s-au întrecut la patru probe.

Din totalul probelor, trei dintre ele au constat în căutarea și depistarea țigărilor, ascunse în lăzi, autoturisme și spații deschise.

A patra probă „Ascultarea”,  este considerată una dintre cele mai dificile în competițiile de acest gen. 

În acest an, din cauza situației pandemice,  competiția a fost organizată cu participarea câinilor-vameși din Moldova, deși, în anii precedenți, acest eveniment presupunea reprezentanți ai autorităților vamale din țări ca Belarus, Ucraina, România, Germania.

Cei mai talentați și antrenați patrupezi au fost premiați.


Preluat de la: Publika.md