Comisia Europeană spune că peste 3 ani UE nu va mai avea nevoie de surse de gaz suplimentare şi de cărbune în plus

Vicepreşedintele Comisiei Europene responsabil cu Pactul Verde european, Frans Timmermans, a declarat marţi că Uniunea Europeană va continua să ardă cărbune suplimentar şi să caute alternative la gazul rusesc încă trei ani de acum înainte pentru a-şi ajuta industria şi populaţia în urma crizei generate de războiul din Ucraina, relatează Digi24 cu referire la agenţia EFE.

„Da, ardem mai mult cărbune, căutăm mai mult gaz natural oriunde îl putem găsi (în afara Rusiei n.red). Dar asta va fi numai încă trei ani, apoi vom adopta serios o schimbare şi vom introduce mai multe (energii) regenerabile. Chiar şi aşa, încă ne încadrăm în obiectiv, ba chiar ne îmbunătăţim obiectivul” decarbonizării, a spus Timmermans la o conferinţă de presă la summitul climatic COP27 desfăşurat în staţiunea egipteană Sharm El Sheikh.

În urma invaziei ruse în Ucraina şi a reducerii livrărilor de gaz rusesc, UE a fost nevoită să caute alternative de aprovizionare, astfel că dacă înaintea acestei invazii gazul rusesc reprezenta 40% din consumul său pe ansamblu (cu mari diferenţe între statele membre), în prezent acest procent a coborât sub 10%, ceea ce presupune „un efort fantastic din partea statelor membre pentru ca populaţia şi afacerile lor să poată supravieţui economic în continuare câţiva ani”, a explicat vicepreşedintele Comisiei Europene.

„Trebuie să închidem breşa creată de războiul barbar al lui Putin. Dacă nu avem grijă de populaţia noastră, de afacerile noastre, îi vom face o mare favoare lui Putin (…), un autocrat care răspândeşte autocraţia în Europa”, a indicat Timmermans.

Livrările de gaz rusesc către Europa au fost sistate prin gazoductul Nord Stream 1 din Marea Baltică, mai întâi de Rusia sub pretextul unor lucrări de mentenanţă, iar de la sfârşitul lunii septembrie acest gazoduct şi Nord Stream 2 au devenit inutilizabile în urma unor explozii pe care Rusia le pune pe seama unui act de sabotaj american, mai notează EFE, citată de Agerpres.

După lansarea agresiunii militare ruse contra Ucrainei reducerea livărilor ruseşti de gaz a fost parţial compensată de gazele naturale lichefiate (GNL) importate în special din SUA. Aduse cu nave transportatoare de gaz, aceste gaze sunt mai costisitoare decât cele transportate prin conductele existente, iar guvernul de la Berlin a acuzat luna trecută Washingtonul că vinde la preţuri „astronomice” gazele naturale lichefiate importate de Germania.


Preluat de la: Publika.md